Avea 29 de ani, dar juca rolul unei puştoaice de 16 ani. În 1992, Carteris s-a măritat şi are acum două fiice. În 2006, actriţa s-a accidentat la filmări şi a suferit o semi-pareză facială, care i-a afectat vorbirea timp de şase luni. Din fericire, Carteris şi-a revenit şi continuă să apară, chiar şi episodic, în diverse seriale de televiziune. La fel cum, în urmă cu două decenii, reuşea să interpreteze rolul unei adolescente, cu toate că avea aproape dublul vârstei personajului, Gabrielle Carteris nu-şi arată anii nici acum. Actriţa se pregăteşte de petrecere pentru că va împlini, în 2 ianuarie, 51 de ani.
sursa foto: NorthFoto