Mesajul a fost trimis. Multumesc!

N-ai văzut aşa ceva! S-au apucat să liciteze lucruri trăsnite

Publicat in Cancan, sâmbătă 31 decembrie 2011 ·

O altă licitaţie mai puţin obişnuită a fost cea în care s-a scos la vânzare posibilitatea de a fi "umbra" fostului preşedinte american Bill Clinton pentru o zi. Cineva a plătit 255.000 de dolari pentru asta. Şi cu ajutorul starului hollywoodian Harrison Ford s-au făcut bani grei la o licitaţie. O persoană a plătit 65.000 de dolari pentru a zbura într-un avion în care actorul a fost copilot. O păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea cântăreţei Katy Perry a fost vândută la licitaţie contra sumei de 13.500 de dolari. Cineva şi-a dorit cu orice preţ să audă direct din gura lui Howard Stern glumele obscene pe care acesta le face, motiv pentru care a scos din buzunar 55.500 de dolari ca să aibă parte de un asemenea "privilegiu". Pentru a merge pe covorul roşu alături de vedete, la o petrecere organizată de binecunoscutul cântăreţ Elton John, un doritor a plătit 100.000 de dolari. A existat cineva care a vrut cu orice preţ să cânte la acelaşi pian Steinway la care a cântat la un moment dat excentrica artistă Lady GaGa. Pentru aceasta s-a plătit suma de 42.500 de dolari. O altă licitaţie a avut-o ca protagonistă pe celebra moderatoare americană de televiziune Oprah Winfrey. Pentru o întâlnire cu ea s-a plătit 105.000 de dolari. O altă licitaţie mai puţin obişnuită a fost cea în care s-a scos la vânzare posibilitatea de a fi "umbra" fostului preşedinte american Bill Clinton pentru o zi. Cineva a plătit 255.000 de dolari pentru asta. Şi cu ajutorul starului hollywoodian Harrison Ford s-au făcut bani grei la o licitaţie. O persoană a plătit 65.000 de dolari pentru a zbura într-un avion în care actorul a fost copilot. O păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea cântăreţei Katy Perry a fost vândută la licitaţie contra sumei de 13.500 de dolari. Cineva şi-a dorit cu orice preţ să audă direct din gura lui Howard Stern glumele obscene pe care acesta le face, motiv pentru care a scos d

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM: Cod galben de ploi în 17 judeţe

Mediafax acum 49 minute
Sunt vizate judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Iaşi, Neamţ, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa şi Argeş. Conform ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Car

Cât de cald va fi la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 30 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 24 iunie. Potrivit meteorologilor, temperaturile la început de vară vor fi mai ridicate decât cele normale în majoritatea regiun

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Cod galben de PLOI și FURTUNI în România! Vremea rea va cuprinde întreaga țară

Gandul acum 30 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi și furtuni severe pentru mai multe județe din nordul și estul țării. De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică de vreme rea pentru întreaga țară. Astfe

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 3 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Fetița de 2 ani și 5 luni DISPĂRUTĂ în Dolj este de negăsit

Gandul acum 2 ore
Raisa Maria Nicoleta Stan, fetița de 2 ani și 5 luni dispărută de acasă, din comuna Breasta, județul Dolj, a fost căutată toată noaptea de luni spre marți, 28 mai, dar este în continuare de negăsit. O echipă întreagă a fost mobilizată pentru găsirea

UPDATE - Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz / După difuzarea imaginilor, poliţia a anunţat că unul dintre agresori a fost deja reţinut - FOTO, VIDEO

News.ro acum 55 minute
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Știri Constanța Accident în Negru Vodă. Un biciclist a fost rănit în urma impactului

Ziua Constanta acum 39 minute
Un accident rutier s-a produs azi, 28 mai 2024 în localitatea Negru Vodă, județul Constanța. În urma impactului, un biciclist a fost rănit. Accidentul s-a soldat cu o victimă, biciclist. Victima este conștientă, prezintă traumatisme ale membrelor

Şeful unui post de poliţie din mediul rural, reținut pentru că ar fi luat mită de la un om de afaceri. Reacția conducerii IPJ Maramureș

Ziare.com acum 30 minute
Șeful unui post de poliție din localitatea Băiuț, Maramureș, a fost reținut de ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie, care îl suspectează că a primit mită de la un om de afaceri din localitate. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 4 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°