Mi-a făcut mare plăcere, la sfârşitul lunii noiembrie, să descopăr febrilitatea Târgului de carte Gaudeamus de la Bucureşti. Sute de lansări, sute de scriitori prezenţi, zeci de mii de vizitatori… Când lumea cumpără cărţi nu e totul pierdut, mi-am spus. Scriitorii continuă să aibă un rol în societate, iar an de an apar tot mai multe cărţi, în ciuda diverselor crize. Dacă altădată scriitorul român avea ca principal duşman cenzura, în zilele noastre însă el riscă un alt tip de marginalizare, care vine din direcţia maşinii comerciale. Fenomenul nu este încă foarte grav în România, dar el a devenit unul îngrijorător în Franţa unde zece scriitori domină topul vînzărilor. Aceşti zece scriitori "cântăresc" din punct de vedere editorial tot atât cât 500 de scriitori care n-au avut norocul să dispună de sprijinul maşinii mediatice şi al marketingului împins la extrem.
În Franţa se spune că un scriitor îşi poate permite să trăiască din scris dacă vinde, anual, peste 30.000 de exemplare din cărţile sale. Cei care ajung la această cifră sunt însă puţini. Este cazul cu un Michel Houellebecq (pe fondul unei formidabile operaţiuni de marketing, ultimul său roman "Harta şi teritoriul" s-a vândut în 190.000 de exemplare doar în primele şapte zile după apariţia sa). Pe aceeaşi listă a scriitorilor campioni în materie de vânzări se mai află Amélie Nothomb (care publică un roman pe an, cu precizia unui cronometru), Guillaume Musso, Katherine Pancol, Fred Vargas, Anna Gavalda sau Jean d’Ormesson.
Observatorii fenomenului literar în Franţa constată însă că în ultimii 20 de ani s-a produs o modificare a modului de funcţionare a maşinii editoriale: ea se concentrează din ce în ce mai mult pe producerea şi difuzarea de best-sell-uri. Specialiştii numesc acest fenomen best-sellerizarea domeniului editorial. Cu zece ani în urmă, un autor bun reuşea încă să vândă în Fra
