Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top ”perle” ale politicienilor în 2011. Cum se remarcă un ”nou intrat”

Publicat in Antena 3, duminică 1 ianuarie 2012 ·

Primarul ”care este” pare să fi fost, și anul care tocmai s-a încheiat, campion la capitolul ”perle ale politicienilor”. Ministrul de Interne, Traian Igaș, s-ar putea spune că încearcă să-l prindă din urmă pe edilul de la 5. Și nu este singur în cursă. Ministrul Vreme, de la Comunicații, arată că și-a pus în gând să-l concureze serios.

Pe un loc fruntaș în topul gafelor făcute de oamenii politici se situează și primarul din Hunedoara, care, deși până acum nu a fost foarte cunoscut publicului, el vrea să se facă remarcat.

Iată, mai jos, câteva dintre bâlbele pe care le-au făcut politicienii în acest an.

Valerian Vreme, ministrul Comunicațiilor

- ”Haideţi împreună să facem ca persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine şi cu toţii să ştim să utilizăm calculatorul, să utilizăm instrumentele societăţii informaţionale”.

Ovidiu Hada, primarul județului Hunedoara

- ”Jumătate din... adică o bandă... adică cea mai trafică, făcută de trafic... Cea mai folosită, pentru că pe partea dreaptă sunt parcate maşini, este plină de gropi. Este mai mult, adică câtă gropi, atât asfalt”.

- ”Avem cartiere în fiecare cartier”.

Traian Igaș, ministrul de Interne

- "Au fost disponibilizaţi cei care nu au avut sânge suficient în instalaţie şi nu au luat examenul".

- “Vorbim de analiza tactică, de hărți, activități criminologene și alte modalități specifice”.

- ”Timpul de repaus legat pentru polițiști”.

- “Vorbiți despre reducerea numărului de polițiști rurali. Lucru complect fals”.

- "Liderii de sindicat să nu mai dezinformeze cum obișnuiește să facă de fiecare dată".

- "Nu uitaţi că au avut colonie juma' de lume. Şi încă se duc pe principiul ăla. Deci, altele sunt… Face ei ceva pe MCV-ul nostru. Nici nu-i interesează. Ei au a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 3 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

FOTO Zeci de oameni stau la coadă pentru a vizita mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, deschis azi publicului

HotNews acum 28 minute
Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis pentru public duminică, la o zi după funeraliile de la Vatican. Credincioşii care s-au aşezat la coadă de la primele ore ale dimineţii pentru a-l vizita, potrivit DPA, citată

Ce i-a șoptit Melania lui Donlad Trump în timpul ceremoniei de înmormântare a Papei Francisc. Un cititor pe buze a spus tot

Gandul acum 42 minute
Un expert în citit pe buze, Nicola Hickling, a dezvăluit pentru The Daily Mail ce i-a șoptit la ureche Melania lui Donald Trump în timpul ceremoniei de înmormântare a Papei Francisc. Potrivit expertului în citit pe buze, Melania i-a soțul ei să înce

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 3 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Donald Trump Jr. vine la București: Europa Centrală și de Est evoluează mai bine decât Vestul

Mediafax acum 53 minute
Vorbind la forumul „Trump Business 2025” din capitala Ungariei, Trump Jr. a evidențiat relația personală puternică bazată pe încredere dintre premierul Viktor Orbán și tatăl său, menționând că aceasta poate constitui o bază solidă pentru întărirea r

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Video Circa o sută de gospodării din Caraș Severin, grav afectate în urma unei viituri de scurtă durată

Adevarul acum 2 ore
Aproximativ o sută de gospodării din localitatea Dalboşeţ, judeţul Caraş-Severin, au fost afectate în urma unei viituri de scurtă durată care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Jules Kounde, după ce a marcat golul care a adus victoriei echipei FC Barcelona în finala Cupei Spaniei cu Real Madrid: Pentru astfel de meciuri m-am făcut fotbalist

News.ro acum o ora
Jules Koundé a marcat golul victoriei în minutul 116 al memorabilului El Clasico de sâmbătă (3-2) şi a adus echipei FC Barcelona titlul în meciul cu Real Madrid. „Am devenit fotbalist pentru a trăi acest tip de meci: un Clasico, cel mai mare meci di

Maia Sandu: Tricolorul, martor al renașterii naționale, ne inspiră să mergem înainte cu demnitate

Mediafax acum o ora
„Astăzi sărbătorim Ziua Drapelului de Stat – un simbol care ne unește și ne amintește cine suntem. Tricolorul nostru, martor al renașterii naționale, ne inspiră să mergem înainte cu demnitate și speranță. Sub acest steag, am ales mereu pacea, libert

Românii care au depus bani la CEC înainte de 1989, pentru a-și cumpăra o Dacie, vor fi despăgubiți

Mediafax acum o ora
Este vorba despre puţin peste 21.700 de lei, adică aproape 4.400 de euro, bani care abia acoperă avansul pentru o maşină nouă. Înainte, românii care visau să deţină un automobil Dacia, în special extrem de popularul model 1300, trebuia să deschidă u

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

5°/16°
lun.

6°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

14°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°