Poliţia federală americană a prezentat, recent, dosarul a 14 români acuzaţi de conspiraţie, fraudă şi furt de identitate. Trei dintre aceştia au fost extrădaţi în Statele Unite ale Americii, în luna decembrie, după ce s-a dovedit că au fost implicaţi într-o amplă operaţiune de „phishing”, înşelăciune pe Internet. Cel puţin zece bănci americane au fost vizate de membrii grupării mioritice. Sursa: Reuters
Rechizitoriul întocmit de autorităţile americane îi vizează pe Ciprian Dumitru Tudor, Mihai Cristian Dumitru, Bogdan Boceanu, Bogdan-Mircea Stoica, Octavian Fudulu, Iulian Şchiopu, Răzvan Leopold Schiba, Dragoş Răzvan Davidescu, Andrei Bolovan, Laurenţiu Cristian Buşcă, Gabriel Sain, Dragoş Nicolae Drăghici, Ştefan Sorin Ilinca şi Mihai Alexandru Didu, toţi cetãţeni români.
Megaescrocheria lui Bolovan&Co
Povestea uneia dintre mega-escrocheriile care au dat serioase bătăi de cap FBI a început în urmă cu şase ani. Mai exact, unul sau mai mulţi dintre membrii grupării lui Bolovan&Co au trimis, în anul 2005, un e-mail nesolicitat către o serie de persoane, pretinzând că ar fi din partea People's Bank din Connecticut, situată în nord-estul Statelor Unite. E-mailul respectiv informa persoanele cărora le era adresat că profilul de acces online la serviciile băncii a fost blocat, cerându-le să acceseze un link către o pagină de Internet, unde pot să introducã informaţii pentru a-l debloca.
„Banca” din computer
Însă pagina către care erau direcţionaţi, ce părea să fie a People's Bank, era găzduită, de fapt, pe un computer care nu avea nicio legătură cu banca. Toate informaţiile personale şi financiare introduse de cei care au primit e-mailul erau trimise ulterior, tot prin e-mail, unuia sau mai multora dintre inculpaţi sau unui cont „colector”, în fapt un cont de e-mail utilizat pentru a primi şi colecta informaţii obţinute prin „phishing”.
Din