La 1802, în luna ianuarie, a fost semnalat primul refugiu al bucureştenilor către localitatea Buşteni din Valea Prahovei. Cronicarii vremii au explicat şi motivul marelui exod: mercenarii faimosului paşă otoman Pasvantoglu năvăliseră în Bucureşti şi incendiaseră tot ce putea fi incendiat, sprijiniţi de cerşetorii şi vagabonzii din oraş.

1 /.

La puţin timp după aceea, în 1821, a fost semnalat al doilea mare refugiu al bucureştenilor către Buşteni: de data asta, armata otomană intrase în Bucureşti ca să îi vâneze pe eteriştii greci ai răzvrătitului Alexandru Ipsilante, iar ei, locuitorii oraşului, căzuseră la mijloc.

Ultimul mare refugiu al bucureştenilor către Buşteni a avut loc în aceste zile când, alungaţi din urmă de criza economică globală, bucureştenii au ocupat în Buşteni aproape 90% din camerele scoase la închiriat. Ce-i drept, de data asta a fost mai simplu pentru fuga lor: bucureştenii au avut la dispoziţie un drum naţional asfaltat, DN1 şi, în plus, nu i-a mai urmărit niciun başibuzuc turc din urmă.

O şosea cu ceva case

La modul simplificat, oraşul Buşteni se prezintă ca o şosea cu ceva case pe margini şi cu crucea de la Caraiman deasupra. Sub Crucea Caraiman este pârtia de schi, unde vine lumea cu beţe ca la Revoluţie. Înainte vreme, porţiunea de drum săpat în Valea Prahovei, cuprinsă între Vadu Cerbilor şi muntele Muchia Lungă, se numea “Drumul domnişorilor": pe aici treceau negustorii braşoveni către Câmpina, cu samarele încărcate de mărfuri.

Oraşul Buşteni s-a format pe vatra cătunelor Drăguşeşti şi Trestia, unificate în timp de nevoia de locuinţe. Oamenii de aici- vreo câteva zeci de familii dintre care unele munceau pentru călugării de la Sinaia- nu prea aveau ce mânca, dar au avut de timpuriu băutură: pe la 1740, pe locul unde se află în prezent cartierul Zamora, s-a deschis han mare pentru călători- “Slonul