Gospodină. Elena Udrea a făcut de sărbători sarmale tradiŢionale, ca la mama acasăRep.: Ce înseamnă pentru dvs. sezonul sărbătorilor?
Elena Udrea: LiniŞte. Este timpul pe care mi-l dedic mie, familiei, prietenilor. Iubesc sărbătorile petrecute tradiŢional. Parcă, după un an în care am făcut ce trebuie, sărbătorile sunt ocazia unică de a face, în primul rând, ceea ce îmi aduce bucurie. Când se deschid cadourile puse sub brad am aceleaŞi emoŢii ca atunci când eram copil.
Intimitate. O plimbare prin parc, un moment rar pentru ochii lumiiSărbătorile sunt organizate de dvs. sau preferaŢi să fiŢi surprinsă de o invitaŢie făcută de soŢ?
Le organizăm împreună. Mi-ar plăcea să am petrecere-surpriză de sărbători, însă este foarte riscant din cauza programului meu. AŞa că ne punem de acord cu programul Şi, de cele mai multe ori, decidem în ultimul moment ce vom face.
Graţie. Un copil cuminte, ca la fotografCare este diferenŢa între vacanŢele din copilărie Şi cele de acum?
Grijile. VacanŢele de acum sunt doar niŞte pauze scurte în programul de lucru, în care rămân conectată la problemele zilnice Şi permanent am ceva de rezolvat, unde nu mă pot dezlipi o secundă de iPad, iPhone, mobil etc. De obicei se termină imediat ce au început pentru că ceva, care pare urgent, cere prezenŢa mea în BucureŞti!
Început. Cu cravată de pionierCe năzbâtii făcea copilul Elena Udrea? Unde îŞi julea genunchii?
În jurul blocului. Nu făceam mari năzbâtii, eram mai mult o domniŞorică, dar îmi plăcea să mă joc cu ceilalŢi copii jocuri de grup Şi îmi plăcea să fiu prima în toate.
ŢineŢi legătura cu prietenii din copilărie?
Cu unii da, alŢii au plecat din Ţară. Ne‑am schimbat mult, ne-am despărŢit devreme, nu prea mai avem ocazia de a ne întâlni, din păcate.
Maternitate. Un copil poate apărea oricând în familieLa petrecerea de dinainte de C