Recent, la New York, liderii imensei masinarii birocratice care se numeste ONU - "Organizatia Natiunilor Unite", omniprezenta, generos-finantata, mult-invocata, cea la care toti politicienii "de bine" se refera pios ca la intruchiparea "legalitatii internationale" atunci cand nu au chef sa-si asume vreo responsabilitate - au comis o serie de gesturi care ridica serioase semne de intrebare cu privire la ce se va intampla cu libertatea popoarelor lumii in secolul 21.
Mai intai, domnul Nassir Abdulaziz El-Nasser, presedintele Adunarii Generale ONU a solicitat tinerea unui minut de "reculegere" in "memoria" liderului defunct al Coreei de Nord, Kim Jong-Il.
Apoi, doamna Asha-Rose Migiro, secretar general adjunct al ONU (a doua functie in ierarhie) a mers la ambasada Coreii de Nord la ONU si a semnat in cartea de condoleante, "in numele sistemului ONU". In fine, ca si cand mesajul politic dezastruos n-ar fi fost deja suficient, inaltii functionari ai aceluiasi "sistem ONU" au decis coborarea in berna a drapelului ONU, la sediile organizatiei din intreaga lume.
O asemenea mobilizare de simpatie si emotie in "memoria" fostului dictator nord-corean, in chiar interiorul organizatiei pe care multi o privesc, sincer sau interesat, drept garantul pacii mondiale si bastionul legalitatii intenationale, nu putea trece neobservata, mai ales ca "in memoria" altor defuncti sefi de state nimeni nu isi aminteste ca ONU sa fi manifestat o asemenea "sensibilitate".
Luati la intrebari de ziaristi, inaltii oficiali ONU au oferit raspunsuri absurde, pe masura spectacolului jalnic oferit de organizatia pe care o conduc: minutul de reculegere "internationala", prezentarea de condoleante oficiale si coborarea drapelelor in berna au avut loc "fiindca au fost solicitate de diplomatii nord-coreeni de la ONU si fiindca sunt normale din punct de vedere