Cele mai vechi organizaţii de busiuness, patronatele (unele, înfiinţate chiar în anii '90-91), au fost scoase din sistemul legislativ în 2011, astfel că au fost nevoite să se regrupeze. Pentru a reveni în viaţa publică, liderii trebuie să încheie alianţe strategice, inclusiv cu partidele politice, altfel vocea patronilor va fi în continuare ignorată, aşa cum a fost în ultimii 20 de ani.
Lipsa de iniţiativă, de multe ori chiar lipsa de reacţie a patronatelor la schimbările din economie au transformat asociaţiile de business într-o anexă relativ comodă pentru Guvern şi, în general, pentru cei aflaţi la pupitrele de comandă ale ţării. Presiunea fiscală a crescut continuu, Guvernul a făcut ce a vrut el cu economia, dar vocea patronilor – care au criticat vehement atât creşterea TVA din 2010, cât şi încheierea de acorduri cu FMI – n-a fost luată în considerare, tocmai pentru că forţa patronatelor a fost extrem de slabă.
La noi, ca la nimeni
În alte ţări, patronatele sunt cele care decid cine va conduce ministerele (cel puţin pe cele economice) şi tot patronatele arată direcţia pe care să o ia investiţiile publice. Mai adăugăm doar că, la Bruxelles, Comisia Europeană nu ia nicio decizie fără consultarea patronatelor reunite în CESE (Consiliul Economic şi Social European). Ce se întâmplă în România? Dacă iei la „scuturat“ mişcarea patronală observi că aceasta nu prea are în spatele ei firme şi întreprinzători, deşi marile condfederaţii afişează reprezentativităţi de peste 65% din economie. Cu membri puţini şi cotizanţi şi mai puţini, patronatele abia supravieţuiesc de la o lună la alta – de vreo luptă sau acţiune în forţă pentru drepturile angajatorilor nici nu mai încape vorbă. Teoretic, patronii ar avea dreptul de a spune răspicat: „Noi facem banii României, la noi este angajată forţa de muncă, noi aducem plusvaloarea în economie!“. Confruntat cu o
