DUET. Pepe şi Vârciu dau adevărate reprezentaţii în clubul ultimuluiPepe şi-a făcut un obicei din a se distra în clubul pe care Liviu Vârciu şi l-a deschis de curând, unde de multe ori îl prinde dimineaţa. El i-a obişnuit deja pe clienţii fideli ai localului să cânte, spre dimineaţă, câteva melodii la cererea pubicului. Chiar dacă pe toate le interpretează aşa cum ştie el mai bine, de departe cele mai gustate momente sunt cele în care Pepino îl imită pe marele Dan Spătaru.
Pe cea mai cunoscută melodie a starului anilor '70, "Drumurile noastre", Pepe dă tot ce are el mai bun şi reuşeşte să smulgă ropote de aplauze. Unii, mai cârcotaşi, comentează chiar că mesajul ar avea o legătură cu Oana Zăvoranu, ale cărei drumuri s-ar putea reîntâlni cu cele ale lui Pepe, dar artistul latino spune că nu se va mai împăca niciodată cu cea alături de care a petrecut şapte ani din viaţă. Pepe va cânta la "Vocea României"! Află care dintre concurenţi va susţine un duet alături de el! Pepe s-a mutat la noua lui iubitã! Dupã postul de douã luni de la "Dansez pentru tine", s-a dat pe "Pastramã"
DUET. Pepe şi Vârciu dau adevărate reprezentaţii în clubul ultimuluiPepe şi-a făcut un obicei din a se distra în clubul pe care Liviu Vârciu şi l-a deschis de curând, unde de multe ori îl prinde dimineaţa. El i-a obişnuit deja pe clienţii fideli ai localului să cânte, spre dimineaţă, câteva melodii la cererea pubicului. Chiar dacă pe toate le interpretează aşa cum ştie el mai bine, de departe cele mai gustate momente sunt cele în care Pepino îl imită pe marele Dan Spătaru.
Pe cea mai cunoscută melodie a starului anilor '70, "Drumurile noastre", Pepe dă tot ce are el mai bun şi reuşeşte să smulgă ropote de aplauze. Unii, mai cârcotaşi, comentează chiar că mesajul ar avea o legătură cu Oana Zăvoranu, ale cărei drumuri s-ar putea reîntâlni cu cele ale lui Pepe, dar artistul