Bechtel trebuie să finalizeze până în noiembrie 18 kilometri din Autostrada Transilvania. Pentru acest lucru, Compania de Autostrăzi a decis alocarea în acest an a circa 100 de milioane de euro pentru acest proiect.
Ultima tăiere de panglică pe Autostrada Transilvania a avut loc în noiembrie 2010, Emil Boc testând calitatea asfaltului de pe 10 kilometri la bordul unui Duster. Însă, primii kilometri din Autostrada Transilvania au fost inaugurați pe 1 decembrie 2009. Era vorba despre 42 de kilometri de pe tronsonul Turda-Gilău. Astfel, Bechtel a reușit, în România, să finalizeze doar 52 de kilometri de autostradă în șapte ani de contract. La kosovari, aceeași companie americană a terminat 38 de kilometri de autostradă într-un an și jumătate.
În bugetul pe anul viitor, americanii de la Bechtel au alocate 431,35 milioane de lei pentru realizarea lucrărilor, respectiv circa 100 de milioane de euro. Lucrări se vor desfășura pe 72,5 kilometri, însă doar 18 vor fi deschiși circulației în noiembrie.
În urma negocierilor dintre Bechtel și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, americanii mai lucrează doar pe două tronsoane, care reprezintă 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii. În urma aceleiași renegocieri, Bechtel s-a angajat să finalizeze tronsonul Suplacu de Barcău - Borş în 2013 și să părăsească apoi România.
Când va fi gata întreaga autostradă?
În 2012 este așteptată și lansarea licitației pentru secțiunea dintre Gilău și Nădășelu, cu o lungime de 8,7 kilometri, parte a tronsonului Gilău-Mihăeşti (22,5 kilometri). CNADNR estimează că lucrările de construcție vor costa circa 42,4 milioane de euro. Tot în acest an ar urma să fie lansată licitația și pentru secțiunile Câmpia Turzii-Iernut și Iernut-Târgu Mureş.
Proiectul Autostrăzii Transilvania a început în 2004, o