Este incredibil cât de greu ne despărţim, în mentalităţile şi practicile noastre de zi cu zi de regimul de care, oficial, ne-am despărţit acum mai bine de douăzeci de ani.
Este incredibil cât de greu ne despărţim, în mentalităţile şi practicile noastre de zi cu zi de regimul de care, oficial, ne-am despărţit acum mai bine de douăzeci de ani. Şi nu mă refer numai la mentalităţile de adâncime, care au o foarte puternică inerţie, nici la procesul atât de lent de umplere a legilor şi instituţiilor democrate cu procedurile cele mai adecvate, astfel încât democraţia noastră să fie una funcţională, ci şi la aspecte de o evidentă banalitate, care nu ar fi trebuit de multă vreme să provoace vreo problemă. Iată, un prieten de pe internet, mi-a transmis mesajul unui prieten de-al său care, în esenţă, reproduce următoarea întâmplare: „De mai mulţi ani frecventez malul drept al râului Dâmboviţa în aval de Bucureşti, acolo unde se lucrează la staţia de epurare a apei. Zona mă interesează mai ales pentru aglomerările de pescăruşi care apar acolo, cu precădere iarna. Am realizat mai multe observaţii interesante acolo (unele împreună cu un birdwatcher englez, în iarna anului trecut). În ultima perioadă, am avut mai multe discuţii în contradictoriu cu reprezentanţii firmei de pază a respectivului obiectiv care încerca să mă convingă că nu am dreptul să fotografiez de pe malul râului (mai nou, sugerează chiar că nu aş avea nici dreptul de a trece pe acolo). Precizez că nu fotografiez staţia de epurare (apropo, nu văd de ce ar fi ilegal să fac asta!), şi că nici măcar nu mă apropii de gardul care o înconjoară. Aş dori să ştiu dacă mă puteţi ajuta să intru în contact cu persoane competente din conducerea respectivului obiectiv pentru a putea rezolva această problemă. Sau eventual la cine aş putea apela pentru a scăpa de aceste hărţuieli stupide?".
La început, de bună seamă, a
