Bilanț negru anul trecut, pe șoselele din Sibiu. În 2011, în județ au avut loc 430 de accidente grave și ușoare, în care 48 de oameni au murit, 231 au fost răniți grav și 379 răniți ușor.
În anul 2010, în județ au fost 429 de accidente, soldate cu 47 de morți, 226 de răniți grav și 414 răniți ușor.
Principala cauză generatoare de accidente anul trecut a fost viteza, urmată de indisciplina pietonală, neacordarea de prioritate pietonilor și neacordarea de prioritate vehiculelor.
4 morți, la Veștem
Doi soți din Gura Râului și alți doi bărbați în vârstă de 33 și 39 de ani și-au pierdut viața în luna octombrie, într-un accident cumplit petrecut pe drumul național 1, în afara localității Veștem. Mașina în care se aflau a derapat, a izbit un TIR și apoi un Logan, iar impactul a fost devastator, cei patru pierzându-și viața pe loc.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Trei morți, dintre care doi frați, la Cristian
Trei tineri și-au pierdut viața în luna octombrie, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un microbuz, pe DN 1, între Sibiu și localitatea Cristian. Șoferul Volkswagen-ului în care se aflau cei trei a depășit pe linie continuă, a acroșat un Logan și a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu microbuzul care circula regulamentar.Doi dintre cei treei erau frați și aveau grijă de cetatea de la Slimnic iar cel de-al treilea, un consătean de-al lor, a lăsat în urmă o soție și 7 copii.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Un mort și 20 de răniți într-un accident, la Veștem
În luna iunie a anului trecut, pe drumul național 1, în afara localității Veștem, un autocar plin cu pasageri, care venea din Spania, a izbit în plin o autobasculantă parcată pe marginea drumului național. O persoană a murit și alte 20 au fost rănite.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Poli