Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De unde va mai lua statul bani în 2012

Publicat in Adevarul, luni 2 ianuarie 2012 ·

Ministerul Finanţelor vrea să atragă în primul trimestru între 14 şi 16 miliarde de lei de la băncile locale şi are în plan ieşirea pe pieţele externe.

Statul va trebui să găsească şi în acest an resursele necesare pentru a acoperi cheltuielile curente - cum sunt cheltuielile cu bunurile şi serviciile, salariile şi pensiile, dar şi pentru a rambursa împrumuturile ajunse la scadenţă.

Unul dintre obiectivele Finanţelor pentru acest an este extinderea maturităţilor pe piaţa internă, astfel încât datoriile ajunse la scadenţă pe termen scurt să fie mai mici, având în vedere că, începând cu luna august 2012, România va avea de rambursat şi împrumutul de 12,95 miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional. „Pentru 2012 suntem deja în discuţii să extindem la 15 ani maturităţile", a explicat recent Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.

Căutăm finanţare pe piaţa americană

Statul şi-a propus să acceseze pieţele externe de cel puţin două ori pe an, inclusiv cea din SUA, aşa cum prevede programul Medium Term Notes (MTN), după ce în noiembrie România a eşuat în încercarea de a se împrumuta în dolari pe piaţa americană. În acest sens, Finanţele vor organiza în acest an două turnee de prezentare cu investitorii de pe pieţele internaţionale. „Cel puţin de două ori pe an vom organiza road-show-uri pe piaţa europeană şi SUA. Ultimul din SUA a avut loc în 1995", a explicat Drăgoi.

Atragerea de resurse de pe pieţele externe se va face „în funcţie de evoluţiile şi de oportunităţile oferite de aceste pieţe", se arată într-un anunţ publicat pe site-ul ministerului. Statul îşi propune să emită în acest an titluri pe pieţele internaţionale în valoare de 2,5 miliarde de euro. În 2011, Finanţele au reuşit să se împrumute de peste graniţe de 1,5 miliarde de euro, prin programul MTN, la un randament de 5,29% pe an. Scadenţa acestui î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 29 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°