Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iubita criminalului timişean a aflat de tragedie: părinţii şi copilul ei sunt morţi

Publicat in Click, luni 2 ianuarie 2012 ·

Fratele tânărului care şi-a ucis socrii, iar mai apoi s-a sinucis a spus că un motiv al crimei a fost gelozia. Tot mai multe voci din rândul localnicilor susţin însă că tânăra era liniştită şi s-a dus în Italia pentru a face banii necesari tratamentului copilului bolnav de autism.

Misterul încă planează asupra crimei urmate de sinucidere din localitatea timişeană Şag. Ioan Ciucia şi-a ucis socrii şi copilul de şapte ani, iar apoi şi-a pus capăt zilelor.

Fratele tânărului, Lucian Ciucia, susţine că fratele său a intrat într-o depresie după ce a aflat că Ana Maria, tânăra cu care trăia în concubinaj şi cu care are un copil, îl înşeală. „A mai spus că îi omoară pe toţi, dar nu l-a crezut nimeni", a spus Lucian Ciucia, potrivit Adevarul.

Vecinii spun despre Ioan Ciucia că era un băiat foarte bun, care provenea dintr-o familie săracă, dar harnică, reuşind să îşi facă un rost prin multă muncă. „Sunt oameni foarte cumsecade.

Mama lui îngrijeşte de o bătrână. El nu era beţiv, era foarte bun, respectuos. A fost în Germania, iar când a venit mi-a spus că s-a întors cu 26.000 de euro. A făcut casa împreună cu socrii", a spus Elvira Naidin, vecină.

Un verişor al fetei care a răms acum singură a spus că tânăra a fost anunţată de cele întâmplate şi urmează să ajungă în România. Acesta a refuzat să facă alte comentarii, dar o localnică a spus că varianta potrivit căreia tânăra îşi înşela iubitul nu ar sta în picioare.

„Ea s-a dus în Italia să facă bani pentru tratamentul copilului. A cheltuit foarte mult pentru logoped şi tratamente. Copilul are autism, dar îşi revenise destul de bine", a spus o localnică, îngrozită de ce s-a întâmplat.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene

Mediafax acum 41 minute
Anunţul a fost făcut în cadrul unui forum economic de la Madrid, unde şeful guvernului spaniol a prezentat situaţia actuală a pieţei imobiliare. Potrivit datelor prezentate de premier, în 2023, cetăţenii din afara UE au cumpărat 27.000 de proprietăţ

Coreea de Nord lansează rachete cu rază scurtă de acţiune înainte de întoarcerea lui Trump. „O provocare care amenință grav pacea”

Ziare.com acum 23 minute
Coreea de Nord a lansat marţi, 14 ianuarie, mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în largul coastei sale de est, a declarat armata Coreei de Sud, marcând cea mai recentă demonstraţie de forţă a Phenian-ului cu doar câteva zile înaint

Seulul susține că 300 de soldați nord-coreeni au fost uciși, iar mii au fost răniţi în Ucraina. „Li s-a ordonat să se sinucidă decât să fie luaţi prizonieri”

Ziare.com acum 39 minute
Aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi 2.700 au fost răniţi luptând alături de Rusia în Ucraina, a declarat luni, 13 ianuarie, un deputat sud-coreean, citând agenţia de spionaj a Seulului, transmite France24. Memorandumurile găsite

Proiectil lansat de Coreea de Nord spre Marea Japoniei la o săptămână după ce a testat o ”rachetă supersonică”

Ziare.com acum 17 minute
Coreea de Nord a lansat marți, 14 ianuarie, un proiectil neidentificat spre Marea Japoniei, a anunțat armata sud-coreeană, la o săptămână după ce Phenianul a afirmat că a testat o nouă ”rachetă hipersonică” și cu doar câteva zile înainte de învestir

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

TikTok afirmă că raportul privind posibila vânzare a operaţiunilor din SUA către Musk este „pură ficţiune”

News.ro acum 2 ore
TikTok a calificat drept „pură ficţiune” un raport conform căruia China ia în considerare posibilitatea de a permite vânzarea operaţiunilor din SUA ale companiei de social media către Elon Musk, relatează BBC.

Se aşteaptă ca Hamas să elibereze 33 de ostatici în prima fază a noului acord de încetare a focului, afirmă oficialii israelieni

News.ro acum 2 ore
Se aşteaptă ca Hamas să elibereze 33 de ostatici în timpul primei faze a unui acord de încetare a focului în curs de finalizare de către negociatorii din Doha, au declarat doi oficiali israelieni, primul semn pozitiv din ultimele luni că un armistiţ

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 54 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

Horoscop pentru marți, 14 ianuarie 2025. Ziua aduce controverse în relatțile cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 14 minute
Berbec Dorinta de a sta acasa, alaturi de cei dragi este mare, dar este posibil sa ai multe treburi de rezolvat fie la serviciu, fie in diverse alte locatii. Organizeaza-ti timpul si prioritatile, astfel incat să le împaci pe toate. Membrii familiei

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°