Nu cu multă vreme în urmă lumea academică românească a fost bulversată de un caz care a adus în discuţie importanţa criteriilor scientometrice riguroase în evaluarea cadrelor didactice universitare. Dezbaterea de atunci a fost iscată de încercarea – nereuşită – a unui eminent tânăr cercetător român, Cristian Ciocan, de a ocupa postul de lector la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Scrisoarea deschisă – adresată de către domnul Gabriel Liiceanu domnului Ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu – intitulată „Balta stătută a facultăţilor noastre” şi publicată pe Contributors.ro la data de 29 septembrie 2011 semnala existenţa unei masive disproporţii între performanţele candidatului respins şi slabele rezultate ale candidatului admis. Pe scurt, candidatul respins era mai bun decât candidatul admis. Vinovate pentru această situaţie anormală erau, sugera distinsul magistru şi iubitul scriitor, „spiritul de gaşcă, aranjamentul, trişeria, răsturnarea valorilor, nepotismul, fentarea ingenioasă a legii sub aparenţa respectării ei.” Peste numai o zi, acelaşi site găzduia textul domnului Alexander Baumgarten, conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, preşedintele Comisiei de specialitate „Ştiinţe umaniste” din cadrul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS). Intitulat „Cazul Ciocan – o palmă la adresa reformei învăţământului”, textul domnului Baumgarten întăreşte necesitatea unei impuneri corecte a scientometriei şi reafirmă hotărârea autorului său de a transforma „parohialismul local într-o comunitate ştiinţifică de nivel competitiv.”

Ţinând cont de toate acestea, un eveniment recent a avut darul să mă surprindă tocmai prin discrepanţa dintre „teorie” şi „practică”, dintre vorbe şi fapte. Mai exact este vorba de procedura de evaluare a revistelor/editurilor/colecţiilor din domeniul Ştiinţ