Amenzile achitate în alte localităţi şi neînregistrate au îngreunat activitatea angajaţiilor de la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Drobeta Turnu Severin, în 2011
Sancţiunile şoferilor severineni amendaţi în afara localităţii de reşedinţă încarcă activitatea angajaţiilor de la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Drobeta Turnu Severin.
Conducătorii auto care au fost prinşi de poliţişti încălcând legistlaţia rutieră, au fost dornici să scape de amendă şi au plătit pe loc. De aici, începe încurcătura, sancţiunile apar neachitate în evidenţa Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Drobeta Turnu Severin.
În 2011, angajaţii instituţiei au căutat 1000 de şoferi care au fost amendaţi în afara localităţii. După ce au somat conducătorii auto, s-a constatat că oamenii au plătit amenzile, în 24 de ore, numai că în sistem nu apărea acest lucru. Această lacună duce de multe ori la cheltuieli mai mari pentru somarea şoferilor decât sumele care trebuie recuperate.
„Efectuăm cheltuieli inutile, emitem somaţiile care sunt cheltuielile cu poşta şi costurile cu poprirea conturilor bancare, ulterior ei ne acţionează în instanţă, cheltuiala este mai mare decât venitul propiu-zis, dar aceasta este şi situaţia la nivel naţional” , a declarat Marilena Mateescu, şef serviciu Direcţia Taxe şi Impozite Drobeta Turnu Severin.
Unii şoferii chiar dacă sunt somaţi fac dovada achitării sancţiunii doar atunci când conturile le sunt blocate. Toată situaţia este generată de faptul că amenzile achitate pe loc nu sunt înregistrate în nicio bază de date.