Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un orădean a scris un imn pentru echipa Steaua, pe care vrea să-l audă cântat de 20.000 de fani stelişti

Publicat in Adevarul, luni 2 ianuarie 2012 ·

Un orădean de 60 de ani a sărbătorit venirea lui 2012 în tren, în drum spre Braşov, ca să-şi îndeplinească visul: să-i cânte lui Gigi Becali un imn pe care el l-a scris pentru echipa Steaua. Orădeanul şi-a sacrificat astfel Revelionul, sărbătorind venirea noului an departe de familie.

Augustin Săvan a vrut să-şi vadă visul împlinit în noul an: ca finanţatorul Stelei să audă versurile pline de patos pe care orădeanul le-a scris cu gândul la echipa preferată. Acesta s-a urcat pe tren, sămbătă seara cu câteva ore înainte de Revelion, ca să-l prindă în Poiana Braşov pe Gigi Becali, pe care încearcă să-l întâlnească de aproape şase ani.

„Am scris imnul cu gândul la Steaua, pentru că o echipă atât de mare şi iubită nu are un imn al ei şi este păcat. De aceea am dorit să-i sorcovesc pe cei de la Steaua cu versurile scrise de mine, mai ales că toţi cunoscuţii mei m-au încurajat spunând că este un imn bun", spune fanul orădean.

Chiar dacă nu a reuşit să se întâlnească cu Gigi Becali, Augustin Săvan aproape şi-a realizat visul. Ieri, a reuşit să stea de vorbă cu cineva din staff-ul tehnic al echipei Steaua Bucureşti, unul dintre subalternii finanţatorului din Ghencea, căruia i-a plăcut versurile scrise de orădean. „Nu este exact ceea ce mi-am dorit, dar este un pas important. Am primit asigurări şi promisiuni că acest imn va fi ascultat de domnul Becali şi că s-ar putea să devină imnul oficial al echipei", explică Augustin Săvan.

Mai are un vis...

Imnul gândit de el are şapte strofe, dintre care una reprezintă o rugă către Dumnezeu, ca membrii echipei să joace cu credinţă, alta se referă la culorile echipei, roşu şi albastru, iar celelalte sunt cuvinte de încurajare. „ Scopul acestui cântec este de a încuraja echipa şi de a da speranţă suporterilor. Tot ce doresc este să ascult acest imn cântat de toţi suporterii Stelei. Ce poate fi mai min

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°