2012 va începe cu una din cele mai disputate teme ale anului trecut: comasarea alegerilor. Mai ales că răspunsul Curţii Constituţionale la contestaţia formulată de USL în urma angajării răspunderii Guvernului pe legea care prevede prelungirea mandatelor aleşilor locali cu şase luni şi în urma respingerii moţiunii de cenzură va schimba şi mai mult scena politică românească. Decizia CCR va fi însă favorabilă Puterii, crede vicepreşedintele PNL Argeş, Theodor Nicolescu, din cauza lipsei de independenţă a magistraţilor.
„Argumente solide există în moţiune, dar problema e legată de modul de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională. Să ne amintim că la Camera Deputaţilor, PDL a insistat să schimbe numirea unuia dintre judecătorii care abia fuseseră aleşi cu cel pe care şi-l doreau ei. Când interesul excede independenţa justiţiei, e normal să te aştepţi ca raportul să fie mereu de 5 la 4. Sunt convins că şi acum tot acesta va fi votul, de 5 la 4“, a declarat liberalul.
Theodor Nicolescu a explicat că moţiunea ridică o singură excepţie de neconstituţionalitate, aceea privind prelungirea mandatelor aleşilor locali, subliniind: „Este foarte clar că încercarea PDL de a prelungi mandatele primarilor este nedemocratică. Dacă ei vor să le prelungească pe şase luni, ce i-ar putea determina să nu ceară să le prelungească pe viaţă? Se încalcă principiile democratice, primarii în funcţie fiind aleşi pe patru ani. Oamenii ştiu acest lucru şi se aşteaptă să fie alegeri la termen, pentru că, poate, sunt mulţi primari pe care electoratul doreşte să-i schimbe“. Spunând că inclusiv ONG-urile care până acum erau de partea PDL au recunoscut că legea este nedemocratică, Theodor Nicolescu a precizat că „este complet ilogic să amestecăm merele cu perele, parlamentarele şi prezidenţialele, chiar dacă până acum opt ani s-au ţinut în aceeaşi zi, ele vizează probleme generale, naţ