2012. Suntem, din nou, la început de drum. Ce a fost, a fost! Trecutul nu mai poate fi schimbat, oricât ne-am gândi la el. Şi – se ştie! – nici nu e bine să te gândeşti obsesiv la ceea ce ţi s-a întâmplat.
Bune sau rele, evenimentele anilor din urmă au contribuit, fiecare în parte, la experienţa noastră de viaţă - mai puţină sau mai consistentă, aşa cum se prezintă ea astăzi. Dar a te concentra asupra prezentului nu înseamnă a-ţi înfrâna simţul critic. Dimpotrivă. Trebuie să descoperi singur unde ai greşit, să-ţi cercetezi conştiinţa. În cazul nostru, al românilor, acesta este un exerciţiu pe care-l facem cu dificultate la nivel colectiv. Iată motivul nevrozei sociale pe care o manifestăm.
Spre deosebire de cehi, polonezi şi unguri, camarzii noştri de „gulag socialist", noi nu am reuşit să ne lămurim trecutul recent. Şi nici n-am dat semne că vrem să punem punct şi să mergem înainte, cu orice preţ. Repet, asta nu înseamnă să ne ştergem din memorie răul pricinuit de comunism, de fosta Securitate sau de „isteţii" tranziţiei, îmbogăţiţi la grămadă în cotloanele unui sistem corupt.
Vorbeam cu un apreciat dirijor român, stabilit de mulţi ani în străinătate, despre toxicitatea modului nostru de a ne raporta la prezent, prin prisma trecutului. „Trebuie să închidem «capitolul trecut». Greşelile care s-au făcut, vinovăţiile, faptul că s-au arătat unul pe altul cu degetul, n-or să se mai rezolve. Continuăm să fierbem în această discuţie care nu are sfârşit. La un moment dat, trebuie să ne uităm la viitor: care sunt problemele, care sunt soluţiile, cine sunt oamenii care pot să gândească pozitiv. Da, înveţi din istorie, dar mergi înainte", îmi spunea Christian Badea, cel care a susţinut peste 170 de concerte ca invitat al celebrei Metropolitan Opera din New York.
Românii de succes nu sunt puţini şi ei sunt antidotul împotriva imposturii. Ei trebuie încur
