Iranul a lansat luni noi rachete de croazieră, suscitând dezaprobarea comunităţii internaţionale şi reacţii extrem de critice în capitalele occidentale. "Iranul transmite întregii lumi un foarte rău semnal", declară purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe.

"Reamintim că programul balistic dezvoltat de Iran constituie un motiv de mare nelinişte pentru comunitatea internaţională", a mai subliniat, la Paris, Bernard Valero, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.

Statele Unite au adoptat un ton şi mai aspru, afirmând că Iranul a avut în ultimele zile un comportament "iraţional", ameninţând, printre altele, cu blocarea strâmtorii Ormuz.

Anul începe, deci, pe fondul adâncirii crizei legate de dosarul nuclear iranian, cu noi sancţiuni decretate de occidentali împotriva regimului de la Teheran şi cu noi gesticulaţii războinice din partea acestuia.

Ayatolahii nu au, poate, interesul de a intra într-un conflict militar deschis cu Uniunea Europeană, cu Statele Unite şi cu Israelul, dar regimul integrist este cu siguranţă interesat să adopte scenariul nord-coreean al provocărilor violente, de natură să-i permită un control absolut asupra populaţiei şi mai ales asupra tinerilor. Pentru că marele adversar al republicii islamiste iraniene nu este atât Occidentul, cât tineretul Iranian, care vrea schimbări şi care a demonstrat în urmă cu peste doi ani că este capabil să iasă pe străzi, să manifesteze şi să înfrunte gloanţele forţelor de ordine.

Un conflict staţionar sau mai bine spus orchestrarea unei stări de tensiune prelungite cu americanii în strâmtoarea Ormuz, de exemplu, ar permite regimului să înroleze sutele de mii de studenţi şi de tineri, transformându-i din revoltaţi potenţiali în "apărători ai patriei" şi în martiri potenţiali.

Pentru ca regimurile de genul celui de la Teheran sau de la Phenian să poată su