La fel ca și anul care tocmai a trecut și 2012 va fi un an plin de lansări pentru piața auto din România. În ciuda perspectivelor sumbre asupra vânzărilor, vor fi lansate o mulțime de modele în toate segmentele de piață.
Dacia va lansa în martie monovolumul Lodgy, primul model al producătorului autohton construit în Maroc. Există zvonuri și despre prezentarea unei noi generații Logan la sfârșitul lui 2012.
Ford va prezenta la Geneva noul B-Max (foto), construit la Geneva. În vară vor fi lansate variantele sport Fiesta ST și Focus ST, fiind urmate de noua generație a pickup-ului Ranger.
Audi va fi un producător foarte activ pe piața din România. Prima lansare programată este cea a A4 facelift, programată pentru luna februarie. În luna următoare va sosi A1 Sportback şi RS5 facelift. Urmează S6, S7 şi S8, hibrizii A6 şi A8. În iunie va fi prezentat A6 Allroad, urmat de noul A3. Q5 facelift va completa calendarul lansărilor Audi.
BMW va aduce în februarie noul M5, urmat de cel mai important model al său, noua generație seria 3. Din vară va fi adusă varianta eco Seria 5 ActiveHybrid, dar și sedanul sportiv BMW Seria 6 în 4 uşi. O altă lansare importantă a producătorului german va fi și M6 Cabrio/Coupe. În acest an SUV-urile X6 și X1 vor fi prezentate în versiunile facelift, la fel și sedanul Seria 7. Seria noutăților BMW este completată de noul Seria 1 în 3 uşi și Seria 3 ActiveHybrid în a doua jumatate a anului. Mini va aduce în România doar o variantă Roadster.
Chevrolet va lansa în acest an în România noul Malibu. Sunt zvonuri și despre o prezentare în premieră a plug-in hibridului Volt. Citroen va aduce din martie C1, iar în luna următoare DS5 și crossoverul C4 Aircross.
Fiat va lansa oficial crossoverul Freemont în această lună și va aduce în luna mai noua Panda. Alfa Romeo va aduce doar o versiune specială a Giulietta, TCT.
H