Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planurile Bruxelles-ului în 2012 pentru criza euro

Publicat in Adevarul, marți 3 ianuarie 2012 ·

Pe lângă reglementările pentru pieţele financiare şi controlul disciplinei bugetare din statele membre, UE va trebui să ia şi măsuri de creştere economică şi de reducere a şomajului.

Instituţiile europene încep anul sub presiunea finalizării propunerilor care să plaseze pactul fiscal al UE, decis la summitul din decembrie, în limitele legale ale tratatului european. Primele discuţii au avut loc deja. A şi fost conceput un draft care va circula în cancelariile UE.

Negocierile sunt în curs şi nu există date noi pe acest subiect, au precizat ieri oficiali ai Comisiei Europene. Primele formule concrete ar putea să apară peste o săptămână, după ce liderii Franţei şi Germaniei vor avea prima întâlnire de anul acesta, programată pe 9 ianuarie, dar şi în timpul discuţiilor de săptămâna viitoare de la Copenhaga, unde comisarii europeni îi întâlnesc pe miniştrii Danemarcei, ţara care a preluat Preşedinţia UE de la 1 ianuarie. Conţinutul acordului interguvernamental ar trebui să fie gata în a treia săptămână din ianuarie, la sfârşitul lunii fiind programat un prim Consiliu European.

Reguli pentru agenţiile de rating

Comisia Europeană are de finalizat aproape 130 de iniţiative noi. Cele mai importante schimbări se referă la regulile pentru pieţele financiare şi aplicarea legilor privind guvernanţa economică.

„Prioritatea va fi punerea în aplicare, de urgenţă, a pachetului de propuneri care să aducă încrederea în economia europeană", a anunţat preşedintele Comisiei, José Barroso, când a prezentat priorităţile sale pentru 2012. Anul acesta, Comisia trebuie să finalizeze propunerile pe reforme anunţate deja referitoare la instrumentele derivate, agenţiile de rating, cerinţele de capital şi abuzurile de piaţă. De asemenea, Executivul de la Bruxelles va trebui să anunţe şi o evaluare de impact a măsurilor luate pentru pieţele financiare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum o ora
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum 52 minute
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum o ora
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de pe Arena Naţională - FOTO/ VIDEO

News.ro acum 33 minute
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine în această seară, pe Arena Naţională, primul concert, s-au plimbat pe Lipscani. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali din centrul Bucureştiului care câ

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum 34 minute
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum 33 minute
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Județele care intră sub cod galben de furtună și caniculă. Cum e vremea la București

Ziare.com acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că miercuri, 12 iunie, 21 de județe au avertizare de cod galben pentru instabilitate atmosferică. Sudul țării rămâne în caniculă, cu atentionare de cod galben pentru disconfort termic. Codul

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°