Plăcerea de a avea ca partener de dialog un tânăr filosof precum domnul Horia Pătraşcu va colora, sper, argumentele pe care le prezint mai jos într-o nuanţă prietenească cu care îmi însoţesc răspunsul la articolul domniei sale „Cum au fost evaluate academic editurile din România …”. Domnul Pătraşcu lasă de înţeles, prin titlul său, că selecţia editurilor recunoscute de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice făcută publică în luna decembrie 2011 este neprofesionistă, cel puţin pe domeniul filosofiei.
Sub această teză generală, stau câteva argumente pe care le reiau şi la adresa cărora obiectez. Astfel, tezele domnului Pătraşcu sunt: 1. listele publicate în urma evaluării provoacă perplexitate. 2. Unele edituri nu îşi justifică prezenţa (Egyetemi Mühely, Eikon, Presa Universitară Clujeană, Eikon), dar par a fi „de-ale casei” sau chiar sunt cele „ai căror patroni suntem”. 3. Unele edituri nu îşi justifică absenţa (Paralela 45, Editura Academiei Române). 4. Procesul de selecţie nu revede o etapă a contestaţiei. 5. Implicaţia financiară a selecţiei conduce la direcţionarea unor finanţări nerambursabile spre aceste case editoriale.
Împotriva acestor teze voi formula un argument general şi le voi răspunde apoi pe rând. Deşi partenerul meu de dialog îşi afirmă, politicos, speranţa că nu aş fi luat parte la organizarea acestei evaluări, totuşi eu afirm: ba da, am fost prezent, în calitate de asistent al întregului proces al evaluării, de la perioada îndelungată de postare pentru discuţii publice şi până la ultimul moment, al afişării clasamentului. Am fost absent numai acolo unde principiul însuşi mă oprea să asist, adică la actul particular al fiecărei evaluări, încredinţate câte unei comisii specializate. Argumentul meu general împotriva tezelor domnului Pătraşcu este: acest proces de evaluare nu reprezintă un calificativ acordat în mod obiectiv nimănui