Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiză: SUA, asemenea unui „atlet obosit şi rănit”

Publicat in rfi, marți 3 ianuarie 2012 ·

Statele Unite intră într-un an electoral care va culmina cu alegerile prezidenţiale de pe 6 noiembrie. Cum se întâmplă de obicei, privirile întregii lumi vor fi atrase de marele spectacol electoral al Americii. Dacă în tabăra democrată este limpede că Barack Obama va avea investitura, lucrurile sunt mai complicate în tabăra republicană, unde a fost lansată seria alegerilor primare, începând cu cea din statul Iowa. Trei personalităţi republicane se înfruntă: Mitt Romney, 64 de ani, un republican centrist relativ moderat; Ron Paul, 76 de ani, cu viziuni destul de radicale (printre altele el doreşte retragerea SUA din cadrul ONU); şi Rick Santorum, 52 de ani, favoritul evangheliştilor conservatori.

Matei Vişniec:

Când prima putere economică a lumii întră în febră electorală nu e de mirare că unda de şoc a dezbaterilor se propagă pe toate continentele. În plus, aceste alegeri au loc pe fondul incertitudinilor economice. Potrivit previziunilor, ritmul de creştere economică nu va fi anul acesta mai mare de 2,3% în Statele Unite, faţă de 1,7% cât a fost anul trecut. Asta pare a fi o veste bună, întrucât pe fondul interdependenţei economice mondiale, când America afişează un tonus economic bun, acesta se resimte şi la partenerii ei.

Numeroşi comentatori se întreabă, la acest început de an, dacă Statele Unite vor fi capabile să depăşească trauma crizei pe care a resimţit-o în ultimul timp. Este clar că "visul american" şi-a pierdut din credibilitatea sa de altădată, scrie în cotidianul Les Echos corespondentul la New York al ziarului, Pierre de Gasquet. Criza financiară din 2008 a perturbat profund modelul de creştere economică american bazat în special pe un consum fără limite, chiar iraţional. Pe de altă parte, scrie analistul francez, sistemul politic american este paralizat de polarizarea excesivă a celor două partide, democrat şi republican. Va fi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 43 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°