Poliţia din Los Angeles a arestat un german în vârstă de 24 de ani, considerat principalul suspect în cazul celor 50 de incendii de origine criminală declanşate începând de joi în Hollywood, cartier celebru pentru studiourile de cinema, au anunţat autorităţile, citate de AFP.
Luni, "în jurul orei 3.00, biroul şerifului a plasat în detenţie un bărbat de 24 de ani, numit Harry Burkhart, care a fost inculpat pentru incendiere voluntară a unei case nelocuite", a declarat luni seara primarul din Los Angeles, Antonio Villaraigosa.
"Ne aşteptăm ca noi inculpări să fie pronunţate împotriva sa pe măsură ce ancheta progresează", a adăugat primarul, referindu-se la suspectul identificat de presa americană ca fiind un cetăţean german.
Acest bărbat este suspectat că ar fi principalul autor al celor 53 de incendii intenţionate declanşate începând de joi în Hollywood şi în împrejurimile oraşului Los Angeles, care au vizat în special maşini şi au cauzat pagube în valoare de peste două milioane de dolari, potrivit pompierilor locali.
Acest val de incendii, cel mai grav din oraş de la revoltele rasiste din 1992, a declanşat o operaţiune complexă de căutare. Autorităţile au cerut populaţiei să lase lumina aprinsă în garaje, iar anchetatori din cadrul FBI au fost chemaţi în ajutor.
"Aceste patru zile de coşmar s-au terminat", a comentat Zev Yaroslavsky, membru al consiliului municipal din Los Angeles.
Motivele suspectului rămân deocamdată necunoscute, dar el ar fi declarat "Detest America" în momentul arestării sale, potrivit ziarului LA Weekly. Cotidianul Los Angeles Times evocă la rândul său o dispută cu mama sa şi probleme judiciare.
Alţi doi suspecţi au fost arestaţi de poliţie în acest caz, dar anchetatorii par să-l considere pe Harry Burkhart principalul autor al faptelor.
"Cred că am pus mâna pe persoana potrivită", a declarat despre s