Cînd mi-am exprimat părerea că, insistînd asupra prestațiilor lui mai slabe, am fost uneori incorecți cu Cristi Chivu, destui bloggeri mi-au sărit în cap. M-au acuzat că țin partea unui “expirat”, unui “pensionar de lux” etc. Deunăzi, cu prilejul Superlativelor Gazetei, am încasat-o iar din pricină că am îndrăznit să-l votez pe Cristi jucătorul anului 2011, în timp ce 49 dintre cei 60 de ziariști intervievați nu l-au trecut nici măcar pe lista primilor 5!
Deși Chivu n-a strălucit în vremea din urmă, cu precădere după gravul accident suferit la cap în ianuarie 2010, n-am încetat să-l consider un superfotbalist și, ca atare, să regret retragerea lui din “națională”, ale cărei culori le-a apărat în 75 de meciuri.
Altminteri, răspunsurile la o anchetă în genul celei invocate mai sus nu se justifică, de gustibus… Menționez că l-am preferat pe Cristi gîndindu-mă ce adversari a înfruntat el în Serie A prin comparație cu cei pe care i-a întîlnit Torje sau Sînmărtean în Liga 1. Admiteți că diferența e ușor de sesizat.
Mai degrabă vocali decît numeroși, contestatarii lui erau gata să parieze că, ajuns în ultimele 6 luni de contract cu Inter, care întîrzie să trateze prelungirea înțelegerii, pe Chivu nu-l așteaptă zile senine. Că va găsi anevoie o echipă de top sau că nu va găsi deloc. Că toți vor evita un jucător de 31 de ani, ba și plătit cu 5,5 milioane de euro anual, salariu nu extravagant, ci de-a dreptul astronomic! Altfel zis, că se apropie cu pași repezi de finalul carierei.
Iată însă că scepticii s-au păcălit! Pe rînd, Real Madrid, Ajax Amsterdam, Manchester City, Genoa, Napoli și, recent, AC Milan au deschis subiectul achiziționării internaționalului român. Evident că, liber de obligații, Chivu înseamnă o afacere întrucît viitorul său club nu va achita nici un sfanț lui Inter.
Dar clar că intră în discuție, pe lîngă bani, și clasa ex-căpi
