Sărbătorirea trecerii în anul 2012 a fost organizată de o parte din membrii Asociaţiei Speologice "Sfinx" Gârda, în partea turistică a peşterii Gheţarul Scărişoara din comuna Gârda de Sus, judeţul Alba, aflată în Parcul Natural Apuseni, şi în administrarea Primăriei Gârda de Sus. Astfel, speologii din Gârda, alături de colegi din Cluj, Bucureşti, Brad, au sărbătorit trecerea în noul an în această cavitate în speranţa ca noul an să aducă noi descoperiri de noi goluri subterane care să fie explorate şi cercetate. Unii colegi au întâmpinat anul 2012 cu dorinţa ca în acest an în România să se mai amenajeze turistic cel puţin două peşteri la nivel european. Întâmpinarea noului an s-a făcut aici printr-o festivitate morală şi sacră, fără manifestări care ţin de consum excesiv de alcool, respectiv prin ciocnirea unui pahar de şampanie şi îmbrăţişări, după cum a precizat pentru Jurnalul Naţional preşedintele AS "Sfinx", Christian Ciubotărescu. "Acest mod inedit de sărbătorire a revelionului ne-a fost insuflat de dl prof. dr. Iosif Viehmann, de la Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj, cercetător pensionat la Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj (primul institut de speologie din lume, fondat în 1920 de Emil Racoviţă – părintele biospeologiei), care are în prezent venerabila vârstă de 87 de ani şi care, împreună cu studenţii domniei sale, pentru o perioadă de peste 30 de ani, a întâmpinat venirea noilor ani în peşteri", a mai spus Christian Ciubotărescu.
Cercetările continuă
Gheţarul Scărişoara este cel mai important obiectiv turistic natural al judeţului Alba. În prezent, cercetătorii de la Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" (ISER) Departamentul Cluj ? primul Institut de Speologie din lume, fondat de savantul român Emil Racoviţă în 1920 – continuă studierea acestei peşteri. Astfel, se fac studii ce "vizează reconstituirea schimbărilor climatic