De mai bine de cinci decade, mai precis din 1966, Harris Interactive, celebrul institut de marketing și sondaje, realizează, an de an, un studiu cu privire la indicele de încredere al cetățenilor americani în instituții. Imaginea de ansamblu, în anul 2010, se pezenta cam așa: Congresul SUA și Wall Street-ul au parte de cel mai mic grad de încredere. Altfel spus, doar 8% dintre americani au încredere în principalul organ legislativ al federației și respectiv în centrul de afaceri al Americii. Urmează, crescător, firmele de avocatură (13%), presa (13%) și sindicatele (14%). De cealaltă parte a liniei se află Curtea Supremă (31%), medicina (34%), instituțiile de educație (35%), micile afaceri (50%) și armata (59%).

Ei bine, cu cincizeci de ani în urmă, același institut, în contextul aceluiași sondaj, folosind cam aceiași indicatori, scria negru pe alb că ¾ dintre cetățenii americani, adică un procent de 75%, considera că instituțiile federale iau, în cele mai multe dintre situații, deciziile corecte. Diferența este grăitoare.

În România, un studiu – să îi spunem similar – arăta la începutul lui 2011 că încrederea românilor în Guvern și justitie este de 6%, respectiv de 17%. Cel mai sus în topul încrederii se situează instituția căsătoriei (81%), biserica (72%), organizațiile ecologiste (65%), internetul (64%), companiile internaţionale (46%), radioul şi televiziunea (45%)

Orizontalizarea acţiunii politice

Concluziile sunt, cumva, implicite. Cu fiecare an ce trece, asistăm la o tot mai pregnantă schimbare paradigmatică. Modul în care cetățenii se raportează la instituții statului, în sensul de structuri bazate pe ierarhii precise şi susţinute de birocraţii solide, s-a schimbat. Democraţia verticală, ce-şi găseşte finalitatea în ideea şi practica guvernarării, este, uşor uşor, înlocuită de o aşa numită orizontalizare a acțiunii politice.

Adi