Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi este zi nebancară. Află ce bănci sunt deschise şi ce operaţiuni poţi face

Publicat in Adevarul, marți 3 ianuarie 2012 ·

Astăzi, 3 ianuarie, este zi nebancară, potrivit unei circulare emise de Banca Naţională a României. Majoritatea unităţilor bancare vor fi închise. Totuşi, unele bănci au decis să aibă program cu publicul în unele sucursale. Află ce operaţiuni poţi face.

Ziua de 3 ianuarie 2012 se declară zi nebancară. Mai exact, sistemul de plăţi ReGIS şi sistemul de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare SaFIR, administrate de Banca Naţională a României, nu vor funcţiona în data de 3 ianuarie 2012.

Practic, operaţiunile interbancare în lei nu sunt posibile, însă o parte dintre bănci sunt deschise pentru a oferi clienţilor diverse informaţii, pentru a întocmi dosare de credit sau pentru a furniza servicii în condiţiile unei zile de sâmbătă, respectiv cu înregistrare în cont în următoarea zi bancară.

Nicio bancă nu va putea procesa plăţi şi încasări interbancare în lei pentru să sistemul de decontare în moneda naţională administrat de BNR nu va funcţiona. Plăţile în valută vor putea fi efectuate normal, în unităţile deschise.

Află programul de astăzi al băncilor

Nicio unitate CEC Bank, ING Bank şi Volksbank nu va fi deschisă astăzi, operaţiunile pentru public vor fi reluate mâine.

Agenţiile şi sucursalele BCR nu vor avea program cu publicul astăzi, însă clienţii vor putea să efectueze tranzacţii intrabancare (plăţi între conturi BCR sau schimburi valutare) prin internet banking sau phone banking.

Raiffeisen Bank are deschise astăzi doar unităţile care lucrează în mod obişnuit sâmbăta, respectiv cele din cadrul hipermarketurilor şi mallurilor. Banca va accepta majoritatea operaţiunilor, de la schimb valutar la retrageri de numerar, însă toate vor fi înregistrate cu data de 4 ianuarie, respectiv cu prima zi bancară care urmează.

Unităţile UniCredit Ţiriac Bank au program de lucru normal şi cu întreaga gamă de servicii, do

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 51 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 39 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 32 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 58 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 32 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 43 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°