Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolas Sarkozy îi cere dictatorului sirian Al-Assad să părăsească puterea

Publicat in Adevarul, marți 3 ianuarie 2012 ·

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, i-a cerut marţi dictatorului sirian Bashar Al-Assad să părăsească puterea, acuzându-l de „masacrarea dezgustătoare" a propriului popor care s-a ridicat împotriva lui.

Liderul francez a afirmat la o reuniune cu ofiţeri ai armatei că poporului din Siria ar trebui să i se permită să "îşi aleagă în mod liber propriul destin" după ce a suferit de pe urma represiunii brutale a manifestaţiilor de stradă, care inspiră "dezgust şi revoltă", potrivit AFP.

De asemenea, liderul francez a cerut regimului lui Al-Assad să lase observatorii Ligii Arabe care se află în Siria să îşi desfăşoare misiunea. Sarkozy a mai cerut comunităţii internaţionale să îşi asume responsabilitatea şi să impună regimului de la Damasc "cele mai dure sancţiuni" pentru a-l forţa să permită accesul în ţară al organizaţiilor umanitare.

Franţa, îngrijorată de situaţia din Siria

Tot în cursul acestei zile, şeful diplomaţiei de la Paris, Alain Juppe, a declarat că Franţa este sceptică în legătură cu posibilitatea misiunii de observatori ai Ligii Arabe de a pune capăt crizei din Siria.

Misiunea a ajuns pe 26 decembrie în Siria, ca urmare a unei înţelegeri cu guvernul de la Damasc în vederea negocierii unei încetări a violenţelor şi începerii unui dialog politic între regim şi opozanţi, însă luptele de stradă au continuat, înregistrându-se alţi morţi.

Liga Arabă a recunoscut luni că forţele guvernamentale au continuat să omoare oameni în oraşele revoltate, deşi au fost retrase din acestea o parte a tancurilor şi blindatelor.

Potrivit ONU, peste 5.000 de oameni au murit în această ţară de la începutul revoltelor în martie 2011. Totodată, opozanţii spun că în jur de 500 de oameni au fost ucişi numai de la jumătatea lunii decembrie, de când guvernul lui Al-Assad a convenit cu Liga Arabă pentru intervenţia de pacificare.

Partidul B

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 2 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 2 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 2 ore
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Putin și Trump s-au felicitat reciproc de Ziua Victoriei. Kremlin: „Au fost cuvinte calde”

HotNews acum 19 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a i

Începe oficial campania electorală pentru turul doi al prezidenţialelor. AEP anunţă regulile

Pagina de media acum o ora
Campania electorală pentru turul al doile al alegerilor prezidenţiale din 2025 începe oficial astăzi, 9 mai, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă. Instituţia reaminteşte într-un comunicat de presă regulile campaniei şi îi îndeamnă pe competitori

Zeci de persoane din județul Brașov, la spitale cu muşcături de căpuşe / Care sunt sfaturile autorităţilor de sănătate publică

G4Media acum o ora
Zeci de persoane au ajuns la spitalele din judeţul Braşov, în ultima perioadă, după ce au fost muşcate de căpuşe. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov transmite o serie de recomandări pentru prevenirea muşcăturilor acestor insecte, subliniind c

OFICIAL Xabi Alonso și-a anunțat plecarea de la Bayer Leverkusen: „Am căzut de comun acord. Sunt ultimele două meciuri ale mele aici” » Spaniolii anunțaseră de dimineață că a semnat deja cu Real Madrid

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Xabi Alonso (43 de ani) și-a anunțat plecarea de la , după 2 ani și jumătate pe banca „aspirinelor”. Este principalul favorit să preia banca celor de la

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 5 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 5 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

JD Vance, despre conflictul dintre India și Pakistan: „Nu este treaba noastră”. Care este îngrijorarea administrației de la Washington

HotNews acum 55 minute
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi că India şi Pakistanul ar trebui să-şi reducă tensiunile, dar a adăugat că SUA nu pot controla cei doi vecini asiatici înarmaţi nuclear şi că un război între ei nu ar fi „treaba” Statelor Unite, rela

Vremea

București
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°