Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muncitorii Dacia revin la lucru după o pauză prin care s-a evitat acumularea de stocuri

Publicat in Adevarul, marți 3 ianuarie 2012 ·

Dacia va relua marţi producţia de automobile la uzina de la Mioveni (Argeş). Constructorii au intrat în vacanţă pe 21 decembrie, cu trei zile mai devreme decât era programat, pe fondul scăderii comenzilor şi pentru a evita acumularea de stocuri.

Compania a precizat că, la fel ca întregul domeniu auto, Dacia este influenţată de realitatea economică şi de evoluţia pieţelor, mai ales a celor din Europa, principala sa destinaţie de export, şi a trebuit să îşi ajusteze producţia pentru ultima lună din 2011. Dacia producea 1.389 vehicule pe zi, în luna octombrie.

Cele mai vândute maşini în România sunt:

- Dacia 29.426 unităţi

- Volkswagen 10.606 unităţi

- Renault 8.194 unităţi

- Skoda 7.741 unităţi

- Ford 6.117 unităţi

- Opel 4.694 unităţi

Scădere drastică a vânzărilor în Franţa, de şapte ori mai puternic ca piaţa

Francezii şi-au diminuat apetitul pentru autoturismele Dacia în anul 2011, înmatriculările acestora înregistrând o scădere drastică, de 15%. Numai 88.980 unităţi au fost înmatriculate în 2011, faţă de 104.640 în 2010. Totuşi, piaţa franceză a coborât cu doar 2%, de la 2,25 milioane unităţi la 2,2 milioane.

Cota de piaţă a Dacia a scăzut în perioada analizată de la 4,65% la 4,04%, potrivit asociaţiei constructorilor francezi de automobile, CCFA.

Doar două mărci, Daihatsu şi Fiat, au înregistrat scăderi mai puternice. Înmatriculările Daihatsu, parte a grupului Toyota, au coborât cu 80%, la 217 unităţi, iar cele ale Fiat cu 21,2%, la 57.320 unităţi.

Modelul Duster se află încă pe locul zece în topul celor mai bine vândute modele de autoturisme anul trecut, cu 51.620 unităţi, reprezentând o cotă de piaţă de 2,3%. Dacia Sandero ocupă locul 18 pe piaţa franceză, iar Logan poziţia 51.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 49 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 57 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 11 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 8 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°