Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teo: „ Pentru mine, imaginea n-a contat“

Publicat in Adevarul, marți 3 ianuarie 2012 ·

Fosta realizatoare TV Teo Trandafir (foto) a mărturisit că în anul 2011, în care s-a confruntat cu mari probleme de sănătate, a învăţat să meargă din nou de cinci ori şi a înţeles care sunt priorităţile sale în viaţă.

Teo a vorbit despre siluetă, sănătate şi familie în cel mai recent număr al revistei „Ce se întâmplă, doctore?". „Este un an de la prima operaţie. Între timp, după câte am aflat de la şeful Clinicii AKH din Viena, au mai fost încă trei, nu două, aşa cum ştiam eu. Deci au fost patru operaţii una după alta, după care, la sfârşitul lui septembrie a mai fost încă una, pentru că am făcut o eventraţie. (...)

M-am dus din nou la Viena, am semnat altă anestezie generală, altă trezire, alt învăţat de mers. Am învăţat să merg de cinci ori în ultimul an", a mărturisit Teo. În acelaşi interviu, Teo a recunoscut că, pentru ea, imaginea nu a contat. „Pentru mine, imaginea n-a contat niciodată. Eu m-am angajat la Pro TV având 130 de kilograme, lucru care n-a deranjat pe nimeni. Argumentul meu în momentul în care am început antrenamentele a fost legat de religie. (...) Religios, am vrut să văd până unde poate duce smerenia unui om, cât poţi să înduri, cât poţi să duci, câţi kilometri de fandări cu greutatea în spate se pot face", a mai spus Teo.

„Lumea mă iubeşte şi m-ar fi iubit încă vreo jumătate de an, după care ar fi uitat complet că exist. Mă uitam pe Facebook că sunt singura care mai pune Laura Stoica şi Mădălina Manole. Numărul de telefon al lui Teo Peter o să-l găseşti întotdeauna la mine, pentru că eu nu şterg numerele de telefon ale prietenilor morţi. Oamenii te iubesc cât te iubesc, dar au treabă, au alţi oameni de iubit", a completat ea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Profesor de matematică, arestat preventiv sub acuzaţia de agresiune sexuală/ Ar fi abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, el fiind acuzat că a abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita. Profesoru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum 44 minute
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 8 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Bărbat acuzat de tentativă de omor, după ce a dat foc unui imobil în care se aflau trei persoane / Fapta, comisă „cu premeditare şi prin cruzimi”, pe fondul geloziei/ Una dintre victime, în stare critică

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv sub acuzaţiile de tentativă de omor calificat, distrugere şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, după ce a dat foc unui imobil din Capitală în care se aflau tr

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 24 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Germania poartă discuţii pentru a cumpăra rachete Patriot pentru Ucraina, după ce SUA au oprit livrările

News.ro acum 18 minute
Germania este în discuţii pentru a cumpăra sisteme de apărare aeriană Patriot pentru Ucraina, pentru a o ajuta să contracareze unele dintre cele mai puternice atacuri ruseşti de la începutul războiului în 2022, a declarat vineri un purtător de cuvân

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°