Străzile sunt pustii, televiziunile mahmure, toată lumea se laudă cu ce a făcut de Revelion. Din păcate, este o linişte scurtă. Peste doar câteva zile începe iar pârjolul. Uneltirile ticluite pe la mese de taină vor fi scoase la iveală. Grupurile constituite în vederea săvârşirii de infracţiuni se vor întoarce la serviciu!
În mod normal nu ar trebui să se întâmple aşa. Situaţia din ţară este foarte calmă. Dacă ne ducem "cu gândul înapoi" prin istoria recentă a României, apele erau mult mai agitate. După zece ani de linişte (1930-1940), identificaţi drept dictatura lui Carol al II-lea, a început un adevărat război între români, care a durat aproape 50 de ani. La câteva luni, la câţiva ani sau la câteva deceni odată, situaţia din ţară se schimbă radical. De azi pe mâine, câteodată, oamenii de valoare erau ridicaţi de acasă sau de pe stradă şi duşi la închisoare. Criteriile erau arbitrare. În cazul intelectualilor şi a elitei româneşti era suficientă o simplă atitudine de simpatie pentru regimul anterior. Participarea la o şedinţă, un mic articol publicat, o opinie exprimată într-un cerc de prieteni puteau să-ţi fie fatale. Până în ziua de 6 septembrie 1940, când legionarii au ajuns la putere, Carol al II-lea era comparat chiar cu Ludovic al XIV-lea şi nu de oricine, ci de marele cărturar George Călinescu. După 6 septembrie, timp de doar câteva luni până la 23 ianuarie 1941, când s-a înregistrat eşecul rebeliunii legionare, a fost considerat un criminal. Din ziua de 23 ianuarie 1941 a început dictatura lui Ion Antonescu. Totul s-a schimbat din temelii. Tudor Arghezi, căruia Carol al II-lea îi acordase "Meritul cultural" (Cavaler clasa I) în anul 1938, dar şi sume considerabile de bani pentru a-şi termina lucrările la casa de la Mărţişor, s-a trezit peste noapte în puşcărie la Târgu Jiu, în urma publicării pamfletului "Baroane", în ziarul "Informaţia zilei", la
