Teodora Mânzat, o tânără de 23 de ani din Tălmaciu, transformă obiecte banale de mobilier în adevărate opere de artă. Clienţii ei sunt în principal oameni trecuţi de 40 de ani, care vor o schimbare în casă, odată cu culorile vii de pe obiectele de mobilier.
Pe spătarul unui scaun vechi, din lemn masiv, pensula alunecă atent, îmbrăcând lemnul în flori şi în poveste. Teodora Mânzat, o tânără de 23 de ani din Tălmaciu, a descoperit lumea culorilor în clasa a V-a, când de sub pensula mânuită atent au ieşit primele icoane.
A urmat Liceul de Arte Plastice, secţia Pictură, şi apoi Facultatea de Design Vestimentar, iar în primul an de facultate a descoperit că o banală piesă de mobilier poate căpăta viaţă, dacă este îmbrăcată meşteşugit în motive tradiţionale româneşti. A început cu bucătăria verişoarei ei, unde a pictat plintele de la perdele, o măsuţă şi un cuier. „A durat o săptămână atunci. Acum, acelaşi lucru mi-ar lua o jumătate de oră”, spune Teodora, zâmbind.
Acum, tânăra pictează orice obiect de mobilier, de la scaune până la lăzi, cuiere sau dulapuri, totul doar cu motive tradiţionale româneşti. „Îmi dă o stare de linişte, de aia îmi place foarte mult să pictez. Te rupe de realitate, toată ziua aş putea să stau să pictez obiecte de mobilier”, spune Teodora.
Casă pictată tradiţional
Clienţii ei sunt în principal oameni trecuţi de 40 de ani, care vor o schimbare în casă, odată cu culorile vii de pe obiectele de mobilier. „Aduc şi mobilier vechi, şi nou. Le arăt o carte cu modelele, stabilim împreună culorile şi apoi mă apuc de treabă”, povesteşte tânăra artistă.
Cea mai complexă lucrare de până acum a fost un cuier lung de peste 3 metri, la care a lucrat 3 săptămâni. Era un obiect de mobilier vechi, care a trebuit resculptat, curăţat de vopsea şi apoi pictat. Iar acum, Teodora se pregăteşte