Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a dispus azi să se treacă la dezafectarea chioşcurilor amplasate cu ani în urmă la intrarea în staţiile de Metrou, care blochează accesul călătorilor, dar şi intervenţia echipelor în situaţii de urgenţă. Dispoziţia a fost dată în urma unei solicitări a SC Metrorex SA.
Piedone a făcut azi o serie de verificări pe toată raza Sectorului 4, pentru a identifica eventualele abateri de la normele de salubrizare şi igienizare. Edilul a dorit să controleze personal modul în care societatea de salubrizare s-a achitat de sarcina de a ridica gunoiul menajer şi stradal, în perioada de după Sărbătoarea Anului Nou.
Pe lângă cele constatate, aflat în teren, Primarul Sectorului 4 a identificat o serie de abateri de la legislaţia privind regimul construcţiilor.
Astfel, doi agenţi economici, care comercializau flori şi covrigi în vecinătatea Pieţei Sudului îşi desfăşurau activitatea pe o suprafaţă mai mare decât cea autorizată, perturbând traficul pietonal pe respectivele trotuare. Aceştia au primit somaţii prin care li s-a impus eliberarea domeniului public, în caz contrar, ADP Sector 4 urmând să treacă la dezafectarea celor două chioşcuri.
Primarul Sectorului 4 a mai dispus ca, în cel mai scurt timp, inspectorii Serviciului Disciplina în Construcţii să inventarieze toate chioşcurile în care se comercializează flori şi presă pe raza acestei unităţi administrative.
Totodată, constatând că unii comercianţi ignoră cu bună ştiinţă normele care impun practicarea unui comerţ legal şi civilizat, primarul sectorului 4 a dispus prezenţa în teren a tuturor echipelor de inspectori şi a patrulelor Poliţiei Locale.