… ceva ma face sa cred ca Traian Basescu n-a citit Max Weber, « Politicul ca vocatie/profesie ». Confruntat cu intrebarea « are, poate, sau se cuvine sa aiba etica legatura cu politicul ?», Weber incearca sa depaseasca dihotomia raspunsurilor afirmative sau negative. Da, spune el, etica are legatura cu politicul, dar este vorba de o etica diferita, una specifica acestui domeniu. O etica in care valorile ce-o informeaza in mod normal se cuvin regandite.
Nu poti practica politica apeland la o etica a convingerilor ultime. Nu poti aplica preceptele Predicii de pe Munte, bunaoara, nu poti intoarce intotdeauna si obrazul celalalt, nu te poti incapatana sa faci recurs la idealuri cand realitatea iti spune ca asa ceva nu doar ca nu e posibil, dar poate avea consecinte de-a dreptul nefaste. Idealismul fanatic – comunist, nazist, ecologist, religios, ateist sau de orice alt fel – poate provoca mai multe victime decat mult-hulitul realism, tocmai pentru ca nu-l intereseaza consecintele – doar principiile.
E nevoie, spune Weber, de o etica a responsabilitatii, una in care sa accepti ca nu tot ce zboara se si mananca, ca uneori raul mai mic e singura optiune valabila, ca uneori trebuie sa-ti mai murdaresti si mainile. Dar, de fiecare data, sa-ti asumi responsabilitatea deciziilor. Sa nu incerci sa-ti gasesti scuze de genul « n-am avut incotro », « n-aveam de unde sa stiu », « cum sa prevad », s.a.m.d. Daca arunci, bunaoara, bomba la Hiroshima, nu mergi la culcare, linistit ca ti-ai facut datoria si ca « mai bine de atat nu se putea » . Iti visezi mortii. Te lasi bantuit de ei si de remuscaturile duhului launtric. Refuzi sa te culci pe urechea « datoriei implinite ».
Imi imaginez ca Basescu isi va spune ca nu e nevoie de Weber si de cuvinte atat de pretioase precum etica responsabilitatii pentru a stii ca, in politica, mai trebuie sa te faci si frate cu dracu’
