Fericita Natură nu divide timpul după ani şi luni şi nu-l taie în feliuţe ca pe cozonac.
1 Ianuarie. Anul Nou. Mă trezesc ceva mai devreme decât s-ar cuveni într-o astfel de zi de hotar, după o noapte nedormită. Maşinal, mă uit pe geam. Desigur că bănuiţi ce am văzut. Nimic. Bulevardul pustiu. Ceaţă. Nu tu maşini care să claxoneze, nu huruit de tramvaie, nu pietoni zorindu-se la lucru, ori la cumpărături, ori copii ţopa-ţopa la şcoală. Mă mai uit o dată... Ba da, iată ceva pe trotuarul de vis-à-vis: un câine care îşi plimbă de lesă stăpânul! Acesta se lasă fugărit, tras încolo şi încoace de patrupedul ce cu drag, chipurile, posedă şi ţine între dinţi o ţigară din care nu pare a apuca să tragă cu spor. Ghicesc că, în gândul lui, nu-l înjură acum nici pe Băsescu, nici pe Ponta, nici finanţa internaţională, ci pe făptura scundă de alături care n-are somn de Anul Nou.
Îmi vine să-i strig: de ce sudui, om mizerabil, fericitul animal? Ce drept ai să-i reproşezi naturii consecvenţa matinală? Doar nici câinii, nici pisicile, nici cocorii, nici ţânţarii, nici sardinele nu au învăţat că la oameni există ani noi şi vechi, zile de lucru şi duminici, sabaturi şi zile de aniversări, de comemorări, de sărbătoriri, de parastase, de omagieri, că taman într-o zi declarată An Nou e musai să existe chiolhane programate, telefoane şi SMS-uri protocolare, cumpărături înfrigurate în ajun, beţii în timpul nopţii, mahmureală de dimineaţă, oaspeţi nepoftiţi, prieteni care nu te poftesc, iubite ursuze, iubiţi geloşi, soţi uituci, bugete sparte, zeci de cadouri de prisos, milioane de datorii, tone de mâncare cât să crapi şi altele de acest fel, cu care ne populăm, după caz, minţile, vieţile, visele şi frigiderele. Fericita Natură nu divide timpul după ani şi luni şi nu-l taie în feliuţe ca pe cozonac. La ea, zilele şi nopţile curg lin dintr-una într-alta, anotimpurile s