Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Început de an spectaculos pe scena Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu

Publicat in Adevarul, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu marchează începutul noului an printr-un maraton teatral de excepție ce aduce pe scenă unele dintre cele mai importante spectacole din repertoriul instituției. Prețul unui bilet la teatru variază între 5 și 20 de lei, în funcție de spectacol și locul în sală.

CITIȚI ȘI:

VIDEO Mădălin Voicu a ajuns la Urgența din Sibiu, după ce a mâncat prea mult de sărbători

Ce putem vedea la Teatrul Radu Stanca din Sibiu în luna ianuarie

Prima reprezentație din acest an va avea loc joi, 5 ianuarie, ora 19:00 și aduce în fața publicului cea mai jucată comedie a anului 2011 de la Sibiu: „Puricele în ureche“, în regia lui Șerban Puiu. Maratonul teatral continuă sâmbătă, 7 ianuarie, ora 19:00 și o aduce pe scenă pe Ofelia Popii în spectacolul „Felii“ pentru care a primit premiul UNITER pentru cea mai bună actriță într-un rol principal. Primul sfârșit de săptămână din acest an se va încheia duminică, 8 ianuarie, ora 19:00, cu „Opinia Publică“ în regia lui Cristian Theodor Popescu, un alt spectacol premiant ce a fost distins în cadrul Galei Comediei Românești cu premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (Nicu Mihoc) și premiul pentru cea mai bună scenografie (Dragoș Buhagiar).

Luna ianuarie continuă printr-un program efervescent ce aduce la Sibiu patru noi spectacole care vin să completeze cele douăzeci și trei de reprezentații programate în acest început de an. Prima premieră a anului este programată joi, 12 ianuarie și îi aduce împreună pe actorii Nicu Mihoc și Serenela Mureșan în spectacolul „Eden“ de Eugen O’Brien.

„Profesorul de franceză“, o coproducție a Teatrului Național și CAVAS, va marca sâmbătă, 14 ianuarie, cea de-a doua premieră a acestui an. Seria premierelor continuă duminică, 29 ianuarie, cu spectacolul „Încurcă-i drace!“ în regia lui Șerban Puiu. Ultima premieră a acestei luni va avea loc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum o ora
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 4 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 2 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 4 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

ANM: Vânt de peste 140 km/h, viscol puternic şi vizibilitate zero în zona de munte de peste 1800 m

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod roşu, valabilă vineri, până la ora 21.00, în zona de munte de peste 1800 de metri din judeţele Braşov, Argeş, Prahova, Dâmboviţa şi Sibiu. Se vor semnala intensificări puternice şi susţinute ale vântului care vo

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°