Curtea de Apel București a amânat pentru mâine pronunțarea, în cazul cererii de eliberare sub control judiciar, depusă de Apostol Mușat și dezbătută astăzi.
Judecătorii Curții de Apel București au dezbătut, astăzi, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar, depusă de primarul Snagovului, Apostol Mușat. Decizia a fost amânată pentru mâine.
O cerere similară a depus și primarul Jilavei, Andrei Mladin, inculpat alături de Apostol Mușat, aceasta fiind deja dezbătută și respinsă, în data de 30 decembrie a anului trecut.
Primarii din Snagov și Jilava, dar și vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Gigi Roman, sunt acuzați de procurorii DNA că ar fi cerut peste trei milioane de euro, mită, în total, pentru a alipi mai multe terenuri care însumau 23,8 hectare, dar și a elibera actele necesare vânzării acestora.