40 dintre cei mai valoroşi sportivi de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“ din Craiova şi opt profesori-antrenori au plecat ieri la Herculane pentru un cantonament montan
Încărcaţi cu genţi mari, spadasinii chiar cu armele, 40 de elevi sportivi de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“ din Craiova au plecat ieri-dimineaţă spre Băile Herculane, staţiune unde vor efectua un cantonament de pregătire. Sportivii, multipli medaliaţi, iar unii dintre ei componenţi ai loturilor naţionale, au fost însoţiţi de opt antrenori, iar banii pentru cantonament au venit de la Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, LPS „Petrache Trişcu“ şi CS Universitatea Craiova.
Cătălin Brânduşoiu, director adjunct la LPS „Petrache Trişcu“, a spus ieri că alegerea celor 40 de sportivi care vor avea privilegiul să efectueze cantonamentul montan a fost destul de grea, pentru că mult mai mulţi ar fi meritat să meargă la Herculane, datorită rezultatelor obţinute în 2011: „Ne-a fost destul de greu să ne limităm la 40 de sportivi pentru că avem mult mai mulţi valoroşi. I-am luat pe cei mai buni de la toate secţiile sportive şi câte un antrenor de la fiecare sport. Excepţie a fost la atletism, unde sunt trei antrenori, câte unul pentru probele de sprint fond şi semifond.
Sportivii merg să-şi încarce bateriile, cum se spune, pentru anul competiţional 2012 şi cu excepţia celor de la scrimă, restul vor face pregătire fizică“.
23.000 de lei de la Consiliul Judeţean
Brânduşoiu a punctat că stagiul montan de la Herculane nu ar fi fost posibil fără sprijinul Consiliului Judeţean, care a dat majoritatea banilor, dar şi al altor colaboratori. „Este pentru a treia oară când mergem la Herculane, datorită banilor veniţi de la Consiliul Judeţean Dolj. Acum trei ani au mers 125 de sportivi, acum doi ani 85, anul trecut nu s-a mers deloc, iar