Nu am împărtăşit niciodată furia sau dispreţul scorţoşilor faţă de micile trucuri gazetăresc-ierarhizante de sfîrşit de an: topuri literare, anchete procustiene, „sinteze“ lucrate pe picior, „cartea (filmul sau piesa) anului“, „primele zece titluri ale deceniului“, „numiţi trei... cinci...“ etc. Sînt jocuri frivole, îndeobşte benigne, mai mult sau mai puţin mercantile, legate, cînd subtil, cînd grosolan, de politica şi interesele revistei, totul cu utilitate efemeră. Mici şarje de bonton şi picanterie. Pe scurt, condimente şi agremente pentru mesele festive. A le evalua absolutist, încordat, drept capete de lume, fără elementar-igienica precauţie relativizantă, asta deconspiră un spirit cariat de lipsa umorului, boala suspiciunii şi, la limită, tendinţe dictatoriale.
Ţineţi minte excelenta idee a Observatorului cultural de-a aduna peste o sută de literaţi care să aleagă romanul romanelor româneşti? Cifra, numele, portanţa semnatarilor şi varietatea orientărilor sfidau, fără drept de apel, orice cîrcotire. Ei bine, s-a(u) ales Craii lui Mateiu. Mare şoc mare, ce mai valuri, ce mai zbucium! De ce? Se terminase lumea? Dispăreau instantaneu în neant toate celelalte titluri posibile!? Erau automat îngropaţi toţi scriitorii în viaţă!? Unii au propus zece titluri. Alţii au propus două topuri, morţi şi vii, ca lumînările la cimitir ş.a.m.d. Oricum am lua-o, întîmplările de acest gen nu înseamnă decît un binevenit aport de oxigen în acvariu.
DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregraficÎn ce mă priveşte, nu am ezitat niciodată să particip la cele mai sinucigaşe iniţiative. Numiţi trei cărţi – proză, poezie, eseu – care definesc la vîrf literatura română post -’89, suna o poruncă acum cîţiva ani. Simplu, iute, fără fasoane: Orbitor, Ieudul fără ieşire, Omul recent. (Am adăugat, totuşi, pi
