Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu sau fără euro

Publicat in Dilema Veche, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

S-au împlinit 10 ani de la adoptarea monedei euro. A intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2002. Dar mai nimeni nu se gîndeşte, azi, la vreo aniversare. Ar fi ridicol: tot felul de rapoarte şi analize ale unor bănci ori ale unor experţi prevestesc decesul monedei unice, iar statele din zona euro sînt înglodate în datorii. În Courrier International, Wolfgang Luef observă precaritatea intenţiilor aniversare: „Banca Centrală Europeană (BCE), cea mai înaltă instituţie monetară a Europei, plănuieşte o zi a porţilor deschise în trimestrul doi al anului 2012, un eurocros pentru elevi de pe 1 ianuarie pînă pe 31 martie. O monedă comemorativă şi filmuleţe au fost postate pe site-ul BCE. Documentarele conţin informaţii despre securizarea bancnotelor împotriva falsificării şi producţia de monede“. Un eurocros şi cîteva filmuleţe? Cam jenant! Dar, pe de altă parte, cum să marchezi festiv o monedă despre al cărei viitor – de fapt – nimeni nu poate spune nimic clar?

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe anŞi totuşi, la începuturile sale, moneda unică europeană a fost primită cu sentimente mai degrabă pozitive. În Germania s-a bombănit ceva mai mult – pentru că marca era o monedă puternică şi sigură –, dar la puţin timp după adoptarea euro sondajele arătau că şi nemţii s-au împăcat cu ideea. Mai ales cînd – mari călători în străinătate fiind – au constatat că vacanţele în alte ţări europene sînt mai simple: aceeaşi monedă, calcule mai uşor de făcut, preţuri mai uşor de comparat, plus economisirea comisionului cuvenit băncilor sau caselor de schimb valutar la schimbarea banilor. În alte ţări însă a existat chiar un euro-entuziasm. În Italia, de pildă, după ce guvernul şi Banca D’Italia se străduiseră binişor să dreagă conturile publice pentru a se încadra în criteriile de convergenţă de la Maastricht, c

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 43 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 54 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 29 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 51 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°