S-au împlinit 10 ani de la adoptarea monedei euro. A intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2002. Dar mai nimeni nu se gîndeşte, azi, la vreo aniversare. Ar fi ridicol: tot felul de rapoarte şi analize ale unor bănci ori ale unor experţi prevestesc decesul monedei unice, iar statele din zona euro sînt înglodate în datorii. În Courrier International, Wolfgang Luef observă precaritatea intenţiilor aniversare: „Banca Centrală Europeană (BCE), cea mai înaltă instituţie monetară a Europei, plănuieşte o zi a porţilor deschise în trimestrul doi al anului 2012, un eurocros pentru elevi de pe 1 ianuarie pînă pe 31 martie. O monedă comemorativă şi filmuleţe au fost postate pe site-ul BCE. Documentarele conţin informaţii despre securizarea bancnotelor împotriva falsificării şi producţia de monede“. Un eurocros şi cîteva filmuleţe? Cam jenant! Dar, pe de altă parte, cum să marchezi festiv o monedă despre al cărei viitor – de fapt – nimeni nu poate spune nimic clar?

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe anŞi totuşi, la începuturile sale, moneda unică europeană a fost primită cu sentimente mai degrabă pozitive. În Germania s-a bombănit ceva mai mult – pentru că marca era o monedă puternică şi sigură –, dar la puţin timp după adoptarea euro sondajele arătau că şi nemţii s-au împăcat cu ideea. Mai ales cînd – mari călători în străinătate fiind – au constatat că vacanţele în alte ţări europene sînt mai simple: aceeaşi monedă, calcule mai uşor de făcut, preţuri mai uşor de comparat, plus economisirea comisionului cuvenit băncilor sau caselor de schimb valutar la schimbarea banilor. În alte ţări însă a existat chiar un euro-entuziasm. În Italia, de pildă, după ce guvernul şi Banca D’Italia se străduiseră binişor să dreagă conturile publice pentru a se încadra în criteriile de convergenţă de la Maastricht, c