În Afganistan, talibanii fac un pas important în direcţia deschiderii unor negocieri de pace cu Guvernul de la Kabul şi implicit cu americanii. O delegaţie talibană s-a întâlnit la Kabul cu preşedintele afgan şi cu diplomaţi americani.
În primul rând, trebuie precizat că talibanii nu formează o masă omogenă şi de altfel, de mai multă vreme, unii comentatori evocă o aşa-zisă ramură moderată în sânul insurecţiei talibane.
O delegaţie a mişcării Hezb-i-Islami, a doua ca importanţă în sânul nebuloasei talibane s-a întâlnit duminică la Kabul cu preşedintele afgan, Hamid Karzai şi cu diplomaţi americani. Această delegaţie s-a prezentat în capitala afgană în frunte cu un fost prim-ministru afgan, Gulbuddin Hekmatyar, care a condus pentru foarte puţin timp Guvernul de la Kabul, în 1996.
Componenta principală a insurecţiei talibane s-a arătat dispusă la rândul ei să participe la dialogul de pace, prin instalarea unui birou politic în străinătate. Această ramură talibană majoritară pune însă mai multe condiţii, printre care eliberarea prizonierilor de la Guantanamo. Biroul de legătură ar putea fi instalat în Turcia, Arabia Saudită sau Qatar.
Pentru Agenţia Frace Presse, această propunere este "un prim pas istoric", în direcţia păcii, după zece ani de rezistenţă şi atacuri împotriva regimului de la Kabul, aliat cu americanii şi a trupelor NATO. Dacă în 2001 occidentalii au reuşit să-i înlăture pe talibani de la putere numai în câteva săptămâni, cei zece ani care au trecut de la acest eveniment au demonstrat că ei nu pot fi eliminaţi şi din peisajul miliar şi politic al ţării.
Barack Obama, care a reuşit cu relativ succes retragerea trupelor americane din Irak are acum ca principal obiectiv plecarea din Afganistan. De mai bine de doi ani, strategii occidentali pledează pentru deschiderea unor negocieri cu talibanii şi cu celelalte grupuri rebe