Educaţia s-a transformat de mult în produs vandabil şi comercializabil şi, din păcate, afirmaţia în sine nu mai este de mult o noutate. Cum se măsoară însă "rentabilitatea" investiţiei în educaţie este altă poveste. Am căutat un potenţial răspuns despre cum este văzută educaţia azi, intr-un campus belgian.

Căutăm, alegem, consumăm, aruncăm, reciclăm sau nu, schimbăm, experimentăm. Investim. În casă – termopane, uşă metalică, jaluzele verticale, maşină de spălat cu 78 de programe şi pachete TV cu încă pe atît. Investim în vacanţe pentru scoateri din priză şi ieşiri în lume şi producţii de GB de poze, ore mai productive în faţa biroului, senzaţii şi trăiri „exotice“, mai tîrziu etichetate cu „amintiri“. Dar înainte de toate investim în acel „paşaport biometric“ care garantează calitatea şi siguranţa (angajatorului, evident): CV-ul. Iar pentru aceasta adunăm o serie de branduri care ne alcătuiesc precum „produse“ dorite pe piaţa locurilor de muncă. O secţiune importantă înainte de experienţă: educaţia.

„Pourqoui on fait des études, en fait?“

Am petrecut vara aceasta în campus. Şi vara în campusul unei universităţi cu peste 23.000 de studenţi înscrişi (o treime de Mangalia) şi sesiune pînă aproape de jumătatea lui iulie înseamnă alternanţa linişte, stres, linişte, stres. Săli de studiu transformate în bucătării şi dormitoare, cărţi şi nervi întinşi la maxim. Noaptea devine egală cu ziua. La ora 4 dimineaţa începe să se mai elibereze cîte un loc, pe care altfel îl poţi obţine doar prin rezevare (dacă ai norocul să cunoşti pe cineva care deja ocupă un loc în sală). Pe mese stau cărţi, hîrtii, penare burduşite de pixuri colorate, amestecate printre pachete de biscuiţi şi sticle de apă. Grupuri de studenţi cu syllabus-urile viu colorate şi însemnate, muncite. Pe jos: încălţăminte, perne, şosete şi papuci de casă. Pe zidul ce susţine panoul metalic pentr