Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai mari economii ale lumii au de refinanţat datorii de 7.600 mld. dolari în acest an

Publicat in Curierul, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

Cele mai mari economii ale lumii, ţările G7 şi BRIC, au de refinanţat în acest an 7.600 miliarde de dolari în contul obligaţiunilor şi titlurilor de stat pe cale să ajungă la maturitate, iar cele mai multe se vor confrunta cu creşterea costurilor de finanţare, potrivit unei analize Bloomberg, informează Mediafax. Cel mai mult are de plată Japonia, cu peste 3.000 miliarde de dolari, urmată de SUA, cu 2.800 miliarde de dolari. Suma totală care trebuie refinanţată de ţările G7 (SUA, Japonia, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Canada) şi BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China - cele mai mari economii emergente) a crescut astfel de la 7.400 miliarde de dolari la începutul anului trecut. Cel puţin şapte dintre aceste state vor înregistra în 2012 creşterea costurilor de finanţare, potrivit estimărilor Bloomberg.

În contextul deteriorării situaţiei economice mondiale, investitorii vor cere mai mulţi bani pentru a împrumuta ţări cu datorii mari, greu de refinanţat. FMI a redus prognoza de creştere economică mondială de la 4,5% la 4% pentru acest an, iar criza datoriilor de stat din zona euro continuă să tulbure pieţele financiare. În acelaşi timp, SUA se luptă cu un deficit bugetar de peste 1.000 miliarde de dolari, iar piaţa imobiliară din China nu va mai continua boom-ul din ultimii ani. Adăugând la sume şi plăţile aferente dobânzilor, cele mai mari economii ale lumii au de refinanţat în acest an peste 8.000 miliarde de dolari, notează Reuters.

Statele vor concura tot mai agresiv pentru a atrage investitori, iar agenţiile de rating vor avea probabil un cuvânt de spus, ţările din zona euro şi băncile europene aşteptând în prima parte a anului concluziile evaluărilor începute în ultimele luni din 2011. "Este o cifră mare şi, evident, datoria continuă să se acumuleze pentru că multe Guverne sunt încă într-o situaţie de deficit, aceasta fiind una dintre c

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 19 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 19 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 51 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 55 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°