Eliberat din arestul efectuat în dosarul "Şpagă în elicopter", Vasile Avram îşi plănuieşte pentru 2012 întoarcerea în fotbal. Şi are de gând, pentru început, să obţină înapoi funcţia de director FRF, din care a fost suspendat de Mircea Sandu în momentul declanşării scandalului.
Înainte de Crăciun, Vasile Avram a avut o întrevedere cu Mircea Sandu în care i-a comunicat acestuia dorinţa de a reveni ca director al federaţiei pe probleme de administraţie în arbitraj, dat fiind că nu are nicio interdicţie în a lucra în fotbal şi cu atât mai mult în arbitraj. Naşul nu i-a răspuns fostului şef al arbitrilor nici afirmativ, nici negativ, dar, dincolo de dorinţele preşedintelui FRF, Avram va încerca revenirea în funcţie bazându-se pe lege, respectiv va consulta avocaţi şi va efectua un demers oficial.
Va lucra cu Ion Crăciunescu?
Până să fie acuzat de luare de mită, Vasile Avram deţinea în paralel şi funcţia de director în cadrul federaţiei şi pe cea de preşedinte CCA. În ultima, Mircea Sandu l-a instalat pe Ion Crăciunescu, în timp ce postul de director este ocupat în continuare de Avram, aflat însă în stare de suspendare. Dacă Mircea Sandu va accepta revenirea lui Avram ca angajat FRF, se va ajunge la nostima situaţie ca Avram să lucreze cu Crăciunescu în arbitraj, ştiut fiind că aceştia sunt cei mai mari duşmani în prezent. Cert este, deocamdată, că Vasile Avram poate reveni în funcţia de la FRF, dat fiind că, în momentul eliberării din arest, a obţinut în scris din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că poate desfăşura şi pe mai departe activităţile pe care le avea în fotbal.
E dreptul meu să pot revendica funcţia de director FRF pentru că nimic nu îmi interzice să reiau această activitate. Să se înţeleagă că nu e vorba şi de preşedinţia CCA. Pe asta nu mi-o doresc!
Vasile Avram, fost preşedinte CCA
Direc