Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un viitor previzibil?

Publicat in Dilema Veche, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

La început de an, o carte cu titlul Românii, un viitor previzibil? nu poate decît să-ţi provoace curiozitatea. După ce am citit-o, nu pot spune că vă pot ghici viitorul şi nici că am prevăzut ceva, dar sînt cîteva lucruri care ar fi rămas greu previzibile fără acest studiu şi la care nu strică se reflectăm puţin cu toţii. Căci ne privesc pe toţi.

Studiul face parte dintr-o categorie faţă de care eu personal am mari reţineri: Ce cred românii despre ei înşişi?. Păi, ce să creadă, că sînt deştepţi, frumoşi şi – era să uit – ospitalieri. Ştim asta, s-au mai făcut zeci de astfel de investigaţii facile şi rezultatele au fost cam aceleaşi. E adevărat însă că nu s-au mai făcut de ceva vreme, şi nu atît de sistematic. În plus, de data aceasta autorii au adăugat un mic schepsis, la fel de simplu, dar cu efecte neaşteptate: au întrebat pe fiecare dintre cei 1132 de respondenţi cum se vede pe sine însuşi, apoi cum îi vede pe ceilalţi români; adică percepţie de sine (PS) şi percepţia celuilalt (PC). Cu toate reţinerile mele metodologice de principiu, studiul ne rezervă cîteva surprize de proporţii şi are merite semnificative, chiar şi fără lecţiile manageriale pe care le trage din constatările sale şi care constituie adevărata sa miză.

Pe scurt, iată ce ne spune el despre imaginea de sine a românilor: fiecare român este civilizat (primul loc în PS), dar mai toţi românii sînt necivilizaţi (locul 76 în PC). Uşor paradoxal, nu vi se pare?...

Să intrăm însă puţin în detalii.

DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertulÎn topul imaginii de sine a fiecărui român se află, în mod foarte interesant, „comportamentul civilizat“ – revendicat în şi mai mare măsură de tinerii între 20 şi 30 de ani. Sacrosancta ospitalitate românească retrogradează pe locul 9 în topul trăsăturilor d

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 38 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 50 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°