Filiala Vaslui a Registrului Auto Român (RAR) a fost luată cu asalt, miercuri, de cei care vor să obţină certificatul de autenticitate necesar înmatriculării maşinilor, numărul celor care stau la cozi interminabile dublându-se faţă de perioada obişnuită a anului.
Noul an a debutat tot cu cozi interminabile la Registrul Auto Român şi Serviciul de Înmatriculări Auto Vaslui, unde peste 150 de persoane şi-au pierdut timpul doar în ultimele două zile la instituţiile în cauză pentru a-şi înmatricula autoturismele, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pentru a face faţă solicitărilor, conducerea Filialei Vaslui a RAR a decis programarea celor care doresc certificarea autenticităţii autoturismului astfel încât nimeni nu poate să facă inspecţia maşinii mai devreme de patru-cinci zile de la data programării.
"Se lucrează la foc continuu cu toţi cei trei ingineri pe care-i avem la dispoziţie, apelându-se şi la sprijinul mecanicilor pentru a reuşi să respectăm programările. Este aceeaşi aglomeraţie ca şi la sfârşitul anului trecut, mulţi cumpărându-şi autoturisme acum, pe ultima sută de metri, de teama plăţii unei taxe mărite de înmatriculare", a declarat, miercuri, directorul Filialei Vaslui a RAR, Doru Săndulescu.
Potrivit sursei citate, majoritatea celor care doresc obţinerea acelui certificat de autenticitate a maşinii sunt proprietarii de autoturisme second-hand, care vor fi cei mai afectaţi de introducerea noii taxe auto de la începutul acestui an.
Taxa de poluare auto a fost adoptată, în 15 decembrie, de Camera Deputaţilor, care a fost forul decizional în cazul acestui proiect, astfel că, odată promulgată, legea va intra în vigoare, iar românii care cumpără o maşină pentru care nu s-a plătit o astfel de taxă trebuie să o achite.
"Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiat de Ministerul Med