După dezbaterea "cât costă ca Franţa să renunţe la energia nucleară", iată că o nouă polemică ia naştere sub denumirea generică "cât costă ca Franţa să-şi revizuiască centralele nucleare". Răspunsul şi soluţiile au fost date de Autoritatea de Securitate Nucleară.
Vasile Damian:
Zece miliarde de euro: atât va costa aducerea la normele actuale a celor 59 de reactoare nucleare franceze repartizate în 19 centrale, după învăţămintele trase de pe urma catastrofei de la Fukushima. Niciunul din reactoare nu prezintă falii, defecte ce necesită oprirea sa - nici măcar centrala de la Fessenheim, intrată în funcţiune acum 35 de ani şi, mai recent, în colimatorul ecologiştilor.
Asta nu înseamnă însă că respectivele reactoare nu necesită importante şi costisitoare lucrări de renovare. Preţul este piperat, avertizează Autoritatea de securitate nucleară, care a realizat o serie de aşa-zise "teste de stress". Pentru a le prelungi viaţa până la 60 de ani, EDF - Electricité de France - a prevăzut până acum 40 de miliarde de euro. După analiza făcută de specialiştii de la ASN, se preconizează zece miliarde suplimentare.
Cu alte cuvinte, în următorii ani e nevoie de 50 de miliarde de euro pentru a asigura perenitatea instalaţiilor nucleare franceze. Actuamente e nevoie "doar" de două miliarde de euro pe an pentru întreţinerea acestor centrale, care dau circa 80% din energia electrică folosită de francezi.
Verdictul dat acum este limpede: "robusteţea centralelor" trebuie ameliorată pentru a face faţă unor "situaţii extreme, fie că e vorba de un cumul de fenomene naturale, fie că se confruntă cu o pierdere prelungită a resurselor electrice sau de răcire". Spectrul catastrofei japoneze de la Fukushima planează aşadar deasupra acestor recomandări ce trebuie aplicate "cât de curând", insistă jandarmul nuclear francez. În acest sens se preconizează construir